Academia de Ştiințe a Moldovei rămîne fără liceu, fără universitate şi fără Grădina Botanică

Modul de finanţare a cercetărilor în ţara noastră va fi reformat, iar din bugetul de stat se vor aloca mai mulţi bani.  În acest scop, va fi creată Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare. Astfel, Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) nu se va mai ocupa cu repartizarea resurselor financiare în acest domeniu. Proiectul de lege a fost aprobat, de Guvern.

Potrivit documentului, metoda de finanţare a domeniului ştiinţific se va schimba de la cea centralizată la cea pe proiecte concrete. Astfel, proiectele ştiinţifice vor fi examinate şi aprobate de noua Agenţie Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare.

„Vor creşte alocările din buget pentru finanţarea proiectelor de cercetare: de la 174 de milioane până la 340 de milioane, administrarea şi finanţarea ştiinţei este descentralizată, deci pleacă de la Academia de Ştiinţă. În rest, Academia de Ştiinţă este o instituţie publică, un cvor ştiinţific care va examina, în primul rând, starea ştiinţei”, a declarat directorul Centrului de Implementare a Reformelor, Iurie Ciocan.

Preşedintele Academiei de Ştiinţe a venit cu mai multe propuneri pentru îmbunătăţirea proiectului.

După sintagma „agenția este condusă de un director general” propunem să se completeze cu sintagma „care deține un titlu științific”. Având în vedere specificul agenției, trebuie să conducă această agenție o persoană din sistem. Pentru aceasta el trebuie să fie doctor în științe”. La rândul său, premierul Pavel Filip a declarat că proiectul va îmbunătăţi semnificativ situaţia în domeniul ştiinţific.

„Academia trebuie să se ocupe de știință, nu de administrarea clădirilor, gestionarea patrimoniului. Prin această modificare vom avea posibilitatea mai mult să dublăm fondurile pentru cei care într-adevăr fac știință. Cât ţine de membri, putem accepta propunerea domnului președinte Duca”, a spus premierul Pavel Filip.

Documentul mai prevede crearea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare. Aceasta va avea atribuţiile Agenţiei de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Profesional, ale Inspectoratului Şcolar şi ale Consiliului pentru Acreditare şi Atestare.

Deasemenea, se propune ca liceul şi universitatea de pe lângă Academia de Ştiinţe, dar şi „Grădina Botanică” să fie transferate în subordinea Ministerului Educaţiei.