DOC. Noul Cod al Educației a fost APROBAT în lectură finală

După aproximativ 4 ore de dezbateri, parlamentul a aprobat, ieri, în lectură finală noul Cod al Educației, document ce va substitui Legea Învățământului, adoptată în anul 1995.

Noul document vine să reglementeze sistemul educațional în vederea formării personalității autonome cu spirit de ințiativă, capabile de autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de cunoștințe și competențe necesare pentru angajare pe piața muncii, dar și independentde opinie și acțiune, fiind deschisă pentrudialog intercultural în contextul valorilor naționale și universalasumate.

În învăţămîntul superior, pe lîngă sistemul naţional de notare, se aplică şi scara de notare cu calificative recomandate în Sistemul European de Credite Transferabile (A, B, C, D, E, FX, F) pentru completarea suplimentului la diplomă şi facilitarea mobilităţii academice.

Echivalarea cu scara națională de notare se face după cum urmează:

1. A: 9,01-10,0; 

2. B: 8,01-9,0;

3. C: 7,01-8,0;

4. D: 6,01-7,0;

5. E: 5,0-6,0;

6. FX: 3,01-4,99;

7. F: 1,0-3,0.

Documentul mai prevede că posturile de rector, prorector şi decan vor putea fi deţinute de una şi aceeaşi persoană, nu mai mult de două mandate consecutive, a câte cinci ani fiecare. Iar directorii instituţiilor de învăţământ vor fi aleşi prin concurs şi vor avea mandate limitate de patru ani.

În acelaşi timp, în licee vor putea preda doar profesori cu diploma de master, iar la universitate doar cadre didactice cu diplome de doctor.

Codul prevede trecerea la învățământul obligatoriu până la vârsta de 18 ani, așa cum prevăd standardele europene, astfel încât tinerii să finalizeze liceul sau să dobândească o calificare profesională până la vârsta legală de inserție pe piața forței de muncă.

Mai multe detalii despre documentul adoptat găsiți AICI.