La examenele de BAC din acest an vor fi făcute două schimbări majore

Viceministrul Educaţiei, Igor Grosu, susţine că la examenele de Bacalaureat din anul curent vor fi făcute două schimbări majore ce se referă la acordarea notelor pentru limba străină, precum şi la procedura de organizare a examenelor pentru elevii cu cerinţe speciale.

 Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu publicat pe site-ul ministerului de resort, transmite News-Moldova.

Potrivit lui Grosu, în acest an la BAC „metodologia de examen prevede două schimbări majore față de anul precedent. Este vorba despre acordarea notei „10” din oficiu pentru candidații care dețin certificate internaționale de cunoaștere a limbilor străine, precum și despre instrucțiunea care stabilește procedurile de organizare a examenelor de bacalaureat pentru elevii cu cerințe educaționale speciale”.

Viceministrul educaţiei a precizat că „instrucţiunea respectivă a fost elaborată pentru a acorda şanse egale elevilor cu cerinţe educaţionale speciale de a susține examenul de bacalaureat și examenele de absolvire a ciclului gimnazial. În acest document sânt stabilite reguli clare pentru responsabilii de organizarea examenelor, astfel încât să nu mai existe loc pentru interpretări”, a declarat Igor Grosu.

Acesta a mai adăugat că şi în sesiunea din anul curent toate examenele de bacalaureat vor avea loc în centre supravegheate video.

Sursa: newsmoldova.md