Bursă de studii în universitățile din Macedonia

În anul 2013-2014, Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei al Republicii Macedonia acordă cetăţenilor moldoveni burse de studii (ciclul I, Licenţă) la Universitatea pentru Informaţie, Ştiinţă şi Tehnologii din oraşul Ohrid.

 De asemenea, sunt oferite şi burse de studii de licență la specialitatea ”Limba Macedoneană” în cele mai mari instituţii academice din ţară. Bursele oferite acoperă cheltuielile de transport (biletul de avion – retur), viză, permis de ședere temporară, cazare şi masă pe teritoriul campusului universitar, transportul de la şi până la căminul studențesc, examinare medicală şi testul HIV, asigurare medicală. De asemenea, acestea vor include şi o alocație lunară în sumă de 5000,00 dinari macedoneni ( cca – 83 euro).

Dosarul candidaților trebuie să conțină următoarele acte:
 Formularul pentru viză completat ;
 Formularul de solicitare pentru ședere temporară pe teritoriul țării;
 Certificat care să ateste începerea cursurilor de pregătire lingvistică în una din instituții;
 Cazier judiciar (certificatul se prezintă în Limba Macedoneană fiind autorizat de un traducător specializat).
 O copie a pașaportului internațional, care să fie valabil 3 luni după perioada de ședere pe teritoriul Republicii Macedonia.
 O fotografie recentă 3,5cm x4,5 cm.

Pentru informaţii suplimentare, poate fi contactat Dl Dragan Bogdanovski de la Direcţia Consulară a Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Macedonia:
e-mail: dragan.bogdanovski@mfa.gov.mk