Training în domeniul nondiscriminării

Asociația Promo-LEX în parteneriat cu The Equal Rights Trust (ERT) anunță concurs de selectare a participanților pentru o serie de training-uri în domeniul egalitate și anti-discriminare.

  Training-urile vor contribui la sporirea gradului de cunoaștere a reprezentanților societății civile a legii cu privire la asigurarea egalității precum și a standardelor internaționale cu privire la egalitate și nediscriminare. Pe termen lung, training-urile vor contribui la consolidarea capacităților reprezentanților societății civile din Moldova în combaterea discriminării.

Training-urile sunt destinate reprezentanților organizațiilor neguvernamentale, juriștilor, avocaților și jurnaliștilor care activează în domeniul drepturilor omului, egalității, nediscriminării și justiției sociale și care lucrează cu grupuri de persoane vulnerabile.

Echipa de formatori care vor pregăti și livra aceste training-uri va fi formată din doi experți din Marea Britanie (experți din cadrul ERT) și un expert național (membru al Consiliului de Egalitate). Experții dețin expertiză și experiență vastă  în domeniul drepturile omului, egalitate și anti-discriminare.

Programul training-urilor va include următoarele subiecte:

  • Concepte de bază în domeniul anti-discriminare: criterii protejate, forme de discriminare, domenii de discriminare;
  • Standarde internaționale în domeniul anti-discriminare;
  • Acțiuni afirmative și acces la justiție;
  • Cadrul legal național cu privire la asigurarea egalității;
  • Monitorizarea și raportarea cazurilor de discriminare;
  • Procedura de sesizare a Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

*După finalizarea training-urilor Asociația Promo-LEX și ERT vor selecta și contracta 10 persoane care vor fi implicate în monitorizarea discriminării în Moldova. Persoanele care vor participa în cadrul training-urilor vor avea prioritate la contractare.

Orarul training-urilor
În baza aplicațiilor și solicitărilor parvenite până în prezent, s-a decis modificarea orarului și locațiilor training-urilor. Astfel, training-urile vor fi organizate după cum urmează:

Runda 2 (iulie)

  • Training-ul Nr. 3 / perioada: 14-15 iulie / Chișinău / limba de lucru: rusă
  • Training-ul Nr. 4 / perioada: 16-17 iulie / Chișinău / limba de lucru: română

Doritorii de a participa la training-uri trebuie să depună Dosarul de Participare, care va include:

  • CV-ul personal (actualizat)
  • Formularul de participare completat (anexat)

Formularul completat și CV-ul trebuie expediate la adresa de e-mail: olga_manole@promolex.md

Data limită de aplicare pentru training-urile din Runda 2 (Iulie) este 15 iunie 2014. În titlul mesajului se va indica: Concurs privind instruire in domeniul anti-discriminare / Runda 2. Persoanele selectate pentru training-urile din Runda 2 vor fi contactate până la data de 17 iunie 2014.

* Doar persoanele selectate vor fi contactate.
* Toate training-urile vor avea aceeași agendă,  astfel, doritorii pot aplica pentru participare doar într-un singur training.

Criterii de selectare a participanților:

  • Doritorii de a participa la training-uri trebuie să fie reprezentanți (angajați sau voluntari activi) ai organizațiilor neguvernamentale; juriști, avocați sau jurnaliști care activează în domeniul drepturilor omului, egalității, nediscriminării și justiției sociale.
  • Doritorii de a participa la training-uri trebuie să fie dedicați apărării și promovării drepturilor omului, în special în promovarea egalității și non-discriminării.

Cheltuielile pentru cazare, alimentare și transport (tur-retur) vor fi acoperite integral de organizatori (Promo-LEX). Participarea în cadrul training-urilor este gratuită.

Pentru informații suplimentare accesează link-ul.