Educard – un nou avantaj pentru studenții membri de sindicat

Ieri, 24 octombrie 2013, în incinta Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” a fost o atmosferă de sărbătoare. La orele 14:10, în Sala Senatului a avut loc “botezul” liderilor sindicali de grup și înmînarea oficială a carnetelor sindicale, ghidurilor studenților și a Educard-urilor pentru studenții anului I.

    Invitat de onoare al acestei așteptate activități a fost Nicolae Chicuș, rectorul Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” care a menționat că oamenii mari trebuie să facă lucruri mari, iar oamenii mici trebuie să facă lucruri mici, iar misiunea liderilor de sindicat astăzi este dificilă din moment ce întreaga societate merge spre personalizare și individualizare, mai puțin spre problemele colective, spre organizarea și studierea necesităților celor din jur. Natalia Botnari, vicepreședintele Consiliului Național a Organizaţiilor Studențeşti din Moldova a transmis mesajul de salut pentru cei care au fost aleși să fie lideri și le-a dorit să se perfecționeze în acest domeniu pentru că sindicatul le dă   această posibilitate. Lilia Franț, președintele Comitetului Sindical al Studenților UPS ”Ion Creangă” , moderator al activității, împreună cu președinții birourilor sindicale au înmînat liderilor sindicali de grup multașteptatele carnete sindicale, ghidurile studenților și cardurile de reduceri Educard. Din an în an pachetul de documente oferite studenților anului I crește. Studenții au nevoie de tot mai multe infomații pentru a corespunde cerințelor timpului, iar pentru anul acesta Educard-ul este noutatea necesară membrului de sindicat .

     Organizația Sindicală felicită toți liderii sindicali de grup ai anului I, le dorește multă baftă, curaj, responsabilitate și multe realizări în domeniul sindical, și îi invită la tradiționala Școală sindicală la 26 octombrie.

                                          Ana Arnau, UPSC I. Creangă