O nouă sală da calculatoare pentru studenţii de la UTM

Marţi, 26 noiembrie, în căminul nr.10 al Universității Tehnice din Moldova a fost amenajată o nouă sală de calculatoare destinată studenţilor. Evenimentul a avut loc în incinta unei anexe a căminului, în prezenţa domnului Wang Jikun, ambasador a Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, domnul prim-ministru Iurie Leancă, viceministrul Educaţiei, Loretta Handrabura, Bostan Ion, rector UTM, dar şi a mai multor invitaţi.

Inaugurarea noii săli de calculatoare s-a desfășurat cu ocazia lunii tineretului și cu acest prilej în universitate au fost organizate diverse evenimente. Iurie Leancă a ţinut să precizeze că sala de calculatoare destinată studenţilor trebuie să fie destinată uzului, dar nu şi abuzului.

  În total sala este dotată cu 50 calculatoare, cheltuielile pentru acestea fiind acoperite din susținerea materială oferită de China pentru țara noastră, în valoare de 17, 2 milioane de lei.

Prim-ministrul, Iurie Leancă, a mai declarat în cadrul acestui eveniment, că sprijinul necondiționat al Chinei pentru studenții moldoveni va contribui la îmbunătățirea calității procesului de studiu. Premierul, de asemenea a vorbit cu studenții și profesorii despre Acordul de Asociere care urmează să fie parafat pe 29 noiembrie, la Vilnius și despre beneficiile acestuia. Iurie Leancă a remarcat faptul, că prin parafarea acestui Acord se materializează munca lansată încă în anul 2010, aceasta însemnînd beneficii pentru toți. Tinerii vor obține studii europene și locuri de muncă bine plătite.

 

1

Rectorul Universitații Tehnice, Ion Bostan, a spus că studenții vor avea acces non-stop la sală, menționînd mai ales faptul că, acces la aceasta vor avea, în primul rînd, tinerii care nu au posibilitate să-și cumpere un calculator din surse proprii și cei care nu au calculatoare capabile să asimileze un program de proiectare.

2

Concomitent, alte 16 universități, 18 colegii, 39 școli profesionale și 77 de gimnazii și licee vor primi calculatoare și echipament necesar.

  Amintim că Guvernul a aprobat, în urmă cu o lună, o decizie, care prevede transmiterea a 1200 de calculatoare, 220 de imprimante, 50 de multiplicatoare şi alt echipament pentru dotarea căminelor studențești şi sălilor de informatică din instituţiile preuniversitare.

Silvia Cilibic , UPSC I. Creangă