„Sinergie Socială” – un proiect de reevaluare a culturii tradiționale

În Moldova se lansează un nou proiect care își propune să scoată din societatea noastră influențele „mioriticului”, în scopul progresului socio-economic.

 „Sinergie Socială” este un proiect cu aplicații metodologice interdisciplinare în domeniul schimbării matricelor culturale și a softurilor mentale sociale. Principiul proiectului pornește de la prezumția precum că nivelul de dezvoltare economică a unei țări nu este rezultatul guvernării unei ideologii politice, ci a  „softurilor mentale” culturale, prezente la nivelul inconștientului colectiv. În termeni mai simpli, proiectul încearcă să schimbe niște arhetipuri culturale, fără de care nici cea mai execelentă guvernare nu va funcționa corect.

Autorul proiectului este Ștefan Popov, master în filosofie și specialist în neuroștiință și inginerie socială. Iar proiectul reprezintă partea practică a lucrării sale „Dezvoltarea Moldovei. O abordare neuro-sinergetică”. Scopul proiectului este de a institui în societate o nouă cultură post-mioritică, bazată pe principiile sinergeticii de auto-organizare.

Efectul sinergetic este atunci cînd întregul este mai mare decît suma părților: 0+0=2 sau 3+3=10. La nivel social, sinergetica presupune o dezvoltare socio-economică practic din nimic, sau din resurse minime. În societatea noastră acest lucru este invers, de unde și apare tendința de victimizare a oamenilor. Conform acestui proiect, problema societății noastre vine din cultura mioritică, care îl pune pe om într-o ipostază de victimă neajutorată a sorții. Prin cultura post-mioritică se presupune depășirea condiției de victimă a moldoveanului. Această cultură post-mioritică vine să reevalueze valorile și cultura tradițională, pentru a oferi posibilitatea de a se aplica efectul sinergetic, fără de care nu poate fi realizat un progres social.

Data de lansare și prezentare publică a acestui proiect este  22 martie 2014.

Sursa: civic.md

Doina Salcuțan, USM