Există „viață” după BAC

După toată agitația care se face în jur, despre așa numitul examen de maturitate, ar fi straniu dacă liceenii nu ar avea emoții. Atunci cînd pînă și fiecare bătrînică știe că anul acesta ai de susținut bac-ul  și te tot tachinează cu întrebări, fără să mai menționăm rudele care, s-ar părea și-au pus toate speranțele în persoana ta. Te trezești în fața unei societăți care ți-a oferit puțin,  dar cere mult.

Nu te grăbi să intri în panică, trebuie doar să demonstrezi cunoștințele acumulate în cei 12 ani de studii. Nu trebuie să uiți că emoțiile reprezintă o stare normală și nu ar trebui să te sperie, ele te definesc, nu încerca să devii pentru o zi robot oricum nu vei reuși. Însă există soluții care te-ar ajuta să ai parte de emoții constructive și nu distructive, care să-ți influențeze nota finală. Îți oferim informația de care ai nevoie în ziua examenului. Dimineața neapărat să nu sari peste micul dejun, chiar dacă din cauza emoțiilor s-ar putea să nu ai poftă de mîncare, amintește-ți e o zi în care creierul tău va fi forțat la maxim! Neapărat să ai o sticla de apă potabilă, întrucît în vremuri de stres apare nevoia de a bea mai mult. În timpul situațiilor tensionate în organism are loc deshidratarea, fiind afectat în primul rînd creierul. Ajungînd la instituția în care se desfășoară examenul important e să-ți păstrezi calmul, știu e dificil, am trecut și eu prin astfel de moment însă nu uita nu ești nici prima persoană nici ultima. Camerele de supraveghere sunt și în supermaket iar detectorul de metale îl găsești și la aeroport.

Atenție! La începutul testului îți va fi oferită informația necesară despre cum să completezi formularul, așa că nu te grăbi, fii atent. Nu uita ai la dispoziție 3 ore.

Nu-ți fie frică!
Timpul acordat nu trebuie să afecteze calitatea răspunsurilor tale. Înainte de a scrie răspunsul, recitește întrebarea de două ori și asigurăte că ai înțeles corect ceea ce trebuie să faci.

Citește întrebarea până la sfârșit!
Graba nu ar trebui să te facă să înțelegi însărcinarea după „primul cuvânt”. Aceasta este o cale sigură de a face greșeli banale din cele mai simple întrebări.

Începe de la simplu la complicat!                         
Începeți răspunsurile cu întrebările mai simple, nu te opri mult timp asupra celor pe care nu le cunoști, revii la ele mai tîrziu.

Verificați!
Oferă-ți puțin timp la sfîrșit pentru a verifica răspunsurile, observînd greșeli evidente.

Mai ai o lună la dispoziție pentru a te pregăti de exemenul de bacalaureat, nu ezita să folosești timpul util și da, există „viață” după Bac!