Nemulțumirea părinților față de învățământul în regim online

Studii online
Imagine simbol

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis la sfârșitul lunii februarie închiderea școlilor din data de 1 martie și trecerea la învățământul la distanță. „Astfel, instituţiile de învăţământ primar, gimnazial, liceal, extraşcolar, profesional tehnic şi superior, în instituțiile publice şi private vor desfășura procesul de studii în regim online”, precizează reprezentanții oficiali ai CNESP.

Această decizie a bulversat pe toți cei implicați direct și indirect în procesul educațional. Nemulțumiți de măsurile luate de către cei de la CNESP, peste 2000 de părinți au semnat o petiție online pentru ca elevii să se întoarcă la școală. În conținutul petiției semnatarii au enumerat mai multe obiecții cu privire la procesul educațional desfășurat în regim online, dar se arată indignați și de faptul ca în timp ce școlile urmează a fi închise, bisericile, localurile de alimentație publică, barurile, piețele și alte localuri rămân deschise.

Totodată, este indicat faptul că profesorii au fost asigurați doar parțial cu tehnică de calcul pentru a putea organiza învățământul la distanță.

„Părinții nu beneficiază de condiții de muncă adaptate la realitățile pandemice și realizarea procesului educațional la distanță (muncă la distanță, regim flexibil, concedii suplimentare și îndemnizații pentru perioada învățământului la distanță etc.)”, se precizează în petiție, citează https://cotidianul.md/2021/02/28/petitie-online-mai-multi-parinti-isi-exprima-nemultumirea-fata-de-revenirea-la-invatamantul-la-distanta/.

Semnatarii petiției cer anularea hotărârii din 26 februarie a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică și continuarea procesului educațional în format tradițional.

Mihaela Timotin