Ministerul Educației al RM informează despre ediția 2017 a Târgului Educațional Internațional, care va avea loc în perioada 23-24 iunie 2017 în or. Astana și în perioada 26-27 iunie în or. Almatî, Republica Kazahstan.
Evenimentul este organizat de Centrul pentru Programe Internaționale și are drept scop să contribuie la realizarea schimbului de experiență, cunoștințe și idei inovative precum și să consolideze parteneriatul în domeniul mobilității academice, implementării proiectelor științifice și de cercetare.
Târgul Educațional Internațional 2017 va întruni aproximativ 300 de furnizori de servicii educaționale și reprezentanți ai universităților locale. Evenimentul este o platformă excelentă pentru stabilirea de contacte cu actorii educaționali internaționali și oferă oportunități deosebite universităților de a-și promova serviciile în rândul potențialilor candidați.
Pentru informații suplimentare despre eveniment se va apela numărul de telefon + 7 (7172) 76 90 75 sau adresa de email: gainulliyev@bolashak.gov.kz