Ziua Absolventului la Vatra

În data de 20 iunie 2015, absolvenţii se reunesc la Complexul Etno-Cultural VATRA, spaţiu predestinat evenimentelor open air, pentru a sărbători Ziua Absolventului 2015.

Evenimentul prevede organizarea în aer liber a unui concert grandios și a unui program de activităţi specific tinerei generaţii. Ziua Absolventului va fi realizată cu scopul de a susţine tânăra generaţie de intelectuali și profesioniști, de a motiva tinerii din Moldova să rămână acasă ă și să-și valorifice potențialul. În program, va fi: 

   * Concert exploziv cu participarea interpreţilor şi formaţiilor renumite din ţară şi de peste hotare;

   * Înmânarea diplomelor de merit şi premiilor de excelenţă;

   * Flashmob şi Hora absolvenţilor;

   * Jonglerii cu flăcări – Fire Show;

   * Seara – Rugul Prieteniei, în jurul căruia tinerii vor cânta la chitară;

   * Discotecă până în zori.

 Deasemenea, se vor organiza diferite activități distractive:

   * Jocuri moderne (Xbox, Mafia, City Quest, jocuri de societate),

   * Jocuri medievale

   * Activităţi sportive (ping pong, badminton, volei ş.a.),

   * Ateliere de creaţie

   * Zone decorate tematic pentru foto cu colegii

   * Tombola cu premii de la Parteneri

   * Orăşel de corturi „Camping CITY”

Distracție plăcută la Vatra!

Sursa: vatrafest.com