Ziua și Noaptea muzeelor în cadrul Muzeului Național de Istorie a Moldovei

Pe data de 17 mai Muzeul Național de Istorie a Moldovei invită toți iubitorii de istorie la Ziua și Noaptea Muzeelor, eveniment desfășurat în cadrul Zilei Internaționale a Muzeelor.

 În cadrul evenimentului veți avea parte de expoziţii, reconstituiri istorice, proiecţii de film francez, demonstraţii de mînuire a armelor medievale, jonglerii cu foc, spectacole de muzică și un tur nocturn al Chişinăului.

Conform zugo.md, în intervalul orelor 11.00 și 17.00, va avea loc Ziua Muzeelor organizată în cadrul Zilei Internaționale a Muzeelor. Aici veți putea admira vernisajul expoziției de decorații militare, veți putea lua parte la diverse ateliere de creativitate, jocuri, concursuri și tîrgul copiilor.

Cei mici pot veni la tîrg cu jucării pe care nu le mai folosesc, pentru a face schimb cu alții sau să le doneze unui orfelinat.

De la 18.00 pînă la 02.00 vor avea loc manifestările dedicate Nopții Muzeelor.

Organizatorii ne asigură că vom avea parte de multe surprize. Noaptea Muzeelor este un eveniment anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, prin care numeroase muzee, își deschid porțile pînă tîrziu în noapte.

Primul eveniment de acest gen s-a desfășurat în anul 1997 în Berlin.

Doina Salcuțan, USM