
„Am asistat la acest concurs cu cea mai mare ardoare, pentru că de la început realizam că este un concurs de frumusețe unde va fi aleasă cea mai frumoasă studentă a Universității Tehnice, însă încrederea în sine și aspirația de a printre cele 8 fete m-au determinat să particip la acest eveniment. Radiez de fericire și mulțumesc cu plecăciune tuturor celor care m-au susținut și au avut încredere în mine” este mesajul Doinei Stratan – Miss UTM 2014 – postat pe una din rețelele de socializare.
Mesajul vine după grandiosul eveniment de la clubul de noapte Faraon, din 19 martie, la care studenții de la Universitatea de Tehnică a Moldovei și jurații concursului au ales-o pe cea mai inteligentă, frumoasă, talentată, grațioasă, etc. studentă a universității – Miss UTM.
Ana Oboroceanu, Olga Cristian, Tatiana Mândru, Daniela Ungureanu, Tatiana Durnea, Diana Morari, Elena Onica și Mihaela Ștefan și respectiv Doina Stratan – toate au fost supuse la 5 probe: „Prezentarea”, „Business Lady”, „Sport”, „Costum de baie” și „Rochii de seară”.
Motto-ul Doinei: „Nu contează cum începi, contează cum continui și sfârșești” se pare că o caracterizează perfect. Dar sfârșitul nu este aici. Să vedem dacă o să reușească să-l justifice și în concursul de miss inter-universitar – când va fi desemnată Miss Universitate.
Sanda Panteleimonov, UTM