COMUNICAT DE PRESĂ: PREMIERA BATE LA UȘĂ

Teatrul Național „Mihai Eminescu” invită jurnaliștii la o repetiție cu ușile deschise în prag de premieră.

     Dacă sunteți curioși să aflați din prima sursă ce se întâmplă în laboratorul de creație al spectacolului „ROMEO și JULIETA” de William Shakespeare, traducerea Anca Ignat, Alexandru M. Călin, regia Luminița Țâcu.

         Vă invităm, joi, 15 decembrie 2022, ora 11.00 la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Sala Mare, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 79.

Timp de o oră, veți avea ocazia de a face primele fotografii cu actorii îmbrăcați în costumele personajelor, realizate de Stela Verebceanu, într-un decor semnat de Irina Gurin. Veți avea acordul de a filma o scenă din viitorul spectacol și veți avea posibilitatea să discutați cu regizoarea Luminița Țâcu și cu întreaga echipă de creație.

„Romeo și Julieta” este un text-provocare pentru fiecare artist. De data aceasta, emoțiile (inerente oricărei premiere) sunt amplificate de faptul că se anunță și un debut: pentru prima dată pe scena mare, nu în figurație, ci într-un rol, și nu în unul secundar, ci în unul central, și nu un oarecare personaj principal, ci chiar Romeo va fi interpretat de Nicu Ciumașu (actor în devenire, student, anul IV, AMTAP, clasa profesorului Gheorghe Pietraru). O șansă rarisimă în calea unui actor sau a unei actrițe! Actrița norocoasă, partenera de scenă și interpreta Julietei este Corina Rotaru, cea mai tânără artistă din trupa noastră.

Ei sunt susținuți de consacrații, dar nu mai puțin neliniștiții și bântuiții de fantomele personajelor shakespearene: Diana Decuseară și Iurie Focșa, Doriana Zubcu și Valentin Zorilă, Ana Tkacenko, Alexandru Pleșca, Mihai Zubcu, Dan Melnic, Igor Babiac, Vlad Ropot, Ghenadie Gâlcă, Rusanda Radvan,  Draga-Dumitrița Drumi.

Un spectacol cu lupte scenice montate de Oleg Mardari, universul sonor creat de Valentin Strișcov, imaginile video pregătite de Rena Botezatu, expresia corporală îngrijită de Eugeniu Burlac.

Premiera va avea loc: sâmbătă, 17 decembrie și duminică 18 decembrie 2022, ora 18:00, Sala Mare, Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

Bilete: https://tnme.md

Detalii la telefonul: +37367437407 Soltan Veronica, secretar de presă