Expoziția de artă modernă Alexei Mudrea s-a redeschis

Întotdeauna omenii au fost atrași de ce e frumos, au simțit nevoia să scape din haosul cotidian într-un loc al artei, al geniului uman care continuă să ne uimească ca pe niște copii mici care încă descoperă această lume. Când timpul de afară ne forțează să stăm mai mult la umbră, atunci e momentul potrivit de a ieși spre o nouă aventură –  în drum spre frumos.

Nu am stat mult pe gânduri când am decis să vizitez Galeria de Arte Moderne Andrei Mudrea, pentru că mai avem în Chișinău locuri arătoase pe care merită să le descoperi, merită să le dai o șansă de a te fascina prin farmecul și istoria lor.

Cu buna dispoziție și cu pași mici, de parcă nimic în lume nu mai contează, mergeam ușor sub lumina soarelui până am ajuns la strada Columna, 106. Ar fi greu să nu observi semnul cu litere mari și roșii care te îndeamnă să intri la expoziție. Portița de la intrare era deja deschisă și își aștepta primii vizitatori. Ca să te delectezi din creațiile artistului nu era nevoie să intri în acea cladire, care la înfățișare îți amintește de casa tradițională românească, căci deja la intrare mici obiecte de artă de întâmpinau cu mare nerăbdare să-ți povestească istorioara lor. E uluitor cum poți inspira viață unei bucăți de metal cu ajutorul mâinilor și a unui ciocan. Nu vă spun totul pentru a vă lăsa să descoperiți de sine stătător acea magie care îți vrăjește ochii și mintea.

De aici aventura mea doar a început. La pragul casei a venit să mă întâmpine soția artistului, iar după câteva clipe i s-a alăturat și însuși artistul care m-a poftit politicos în încăpere. Am avut marele noroc să fiu primul vizitator în acea zi. Încă de la intrare îmi fugeau ochii în toate direcțiile, picturi și obiecte te priveau înapoi. Rămas singur am început să explorez fiecare detaliu, fiecare lucru de acolo își avea denumirea sa. Am observat denumiri cunoscute precum Icarus, Don Quixote care ne sugerează unele surse de inspirație a domnului Mudrea. Din artă tot artă se naște. Nu era loc liber pe pereți, erau complet acoperiți de picturile artistului. Albastru, verde, galben, roșu – culorile predominante și care arată atât de armonios împreună. Imaginația e la ea acasă și n-a mai fost atât de liberă de mult timp. Cubism, abstractism, suprarealism – sunt doar unele din stilurile abordate de autor.

După ceva timp au apărut și alți vizitatori și ei curioși explorau fiecare colț, iar soția artistului răspundea binevoitor la întrebările acestora. Din spusele ei am aflat că expoziția deja de trei ani bucură ochii fiecărui iubitor de artă și se deschide în zilele libere începând cu sezonul cald al anului, iar intrarea este liberă.

 

Vlad Ghidiu, stagiar