În viitor, ți-ai putea încărca telefonul în doar câteva secunde

Un telefon descărcat este, probabil, cea mai neplăcută experiență când vine vorba de a-ți folosi smartphone-ul.

Se întâmplă de multe ori să rămâi fără baterie în cele mai nepotrivite momente, iar atunci nu vei avea la îndemână un încărcător sau nu vei avea suficient timp la dispoziție ca să-ți încarci smartphone-ul. Fără funcții de încărcare rapidă, ai de așteptat chiar și mai bine de două ore lângă telefon pentru a-i aduce baterie la maximum.

Cercetătorii au descoperit, însă, o tehnologie care ar putea transforma încărcarea telefoanelor radical. Inginerii de la Drexel University au creat un nou design de electrozi care ți-ar putea permite să-ți încarci telefonul în doar câteva secunde.

Cercetarea publicată în jurnalul Nature Energy descrie un nou prototip de baterie creat dintr-un material bidimensional cu o conductivitate foarte mare, denumit MXene. Astfel, noul design ar putea face bateriile la fel de rapide precum supercondensatorii.

Cercetătorii au reușit să încarce electrozi subțiri de MXene în câteva zeci de milisecunde, astfel că am putea asista la o revoluție majoră în domeniul bateriilor. Se pare că această posibilitate de încărcare rapidă are legătură cu designul.

Electrozii sunt elemente cruciale ale unei baterii, aceștia stocând energie în timpul încărcării și oferind-o celorlalte componente, la nevoie. Electrozii din baterii au porturi unde energia stocată, iar MXene are mult mai multe porturi. De asemenea, energia ajunge la baterie mai repede, astfel că încărcarea are loc mult mai rapid.

Firește, vorbim doar de câteva experimente la momentul actual, însă oamenii de știință din spatele studiului spun că în viitor ți-ai putea încărca telefonul, laptopul și poate chiar mașina în câteva secunde, nu ore, iar asta ar putea transforma radical lumea electronicelor.