Muzica dată prea tare în căști afectează iremediabil auzul

Un studiu numit Hear the World, realizat cu câţiva ani în urmă, a dezvăluit faptul că 84% dintre persoanele între 14 şi 64 de ani ascultă muzică în căşti la minim 50% din volumul posibil iar 1 din 4 persoane ajunge chiar până la 100%, aproape în fiecare zi. Însă ce impact poate avea acest obicei asupra auzului?

 

Unul din principalele reflexe când auzim un sunet strident este să ne acoperim urechile pentru a le proteja. Însă corpul nostru se poate obişnui treptat cu sunetele puternice. Specialiştii în domeniu au constatat că dacă zgomotul este atât de puternic încât nu poţi auzi pe cineva care vorbeşte lângă tine suficient de tare, îţi poate afecta auzul pe termen scurt sau lung.

Interiorul urechii este populat de celule mici, sub forma unor firicele de păr, care primesc semnalele din mediu şi le transmit către creier. Volumul mult prea puternic poate turti aceste celule, funcţia lor fiind parţial sau total distrusă. Pierderea sau slăbirea auzului se realizează în timp, în luni sau chiar ani de expunere la zgomot peste limetele normale. Un alt efect al deteriorării auzului este boala Tinnitus, în urma căreia persoana aude permanent un ţiuit slab.

Sursa: oanacuzino.ro

Galina Zubenschi, ULIM