Cartea zilei: Salvează-mă

Astăzi, 10.12.2013, o  să vă  intrigăm cu o carte, scrisă de Guillaume Musso, a cărei titlu este Salveaza-mă. Acțiunea romanului are loc iarna, în  frumosul și aglomeratul New-York se crează ceea ce  nimeni şi nimic nu prevestea,  se crează întâlnirea dintre doi tineri, Juliette şi Sam. Ea o tânără franţuzoaică care aspirând spre împlinirea visului de a deveni actriţă, hotărăşte să-şi lase propria patrie.

El un tânăr medic pediatru care se specializase în domeniul psihiatriei, munca lui constând în vindecarea traumatismelor psihice. Două personaje diferite, două meserii care nu au nimic în comun, care se confruntă cu două probleme care nu le-ar permite în acest moment să iubească… dar totuşi cei doi se întâlnesc.. Fiind atraşi unul de altul de acel sentiment pe care noi îl numim dragoste.Un fragment memorabil, care sper că va motiva să sorbiți din aroma acestei cărți este: “Dar viaţa îi desparte pe cei care se iubesc…” două zile de pasiune nu sunt destule pentru a clădi un cuplu. Ea, îşi reproşa că s-a dăruit unui bărbat însurat. Mergând spre parcare, ceva parcă îl oprise în loc pe Sam, care simţi că nu putea să dea cu piciorul acestei şanse, se întoarce nebun din drum şi alergă spre holul terminalului, însă acolo nu mai era nimeni, pasagerii se îmbarcase deja iar avionul se înalţa spre cer. Simţind că şi-a ratat şansa de a fi fericit, se îndreaptă spre un bar din Manhattan pentru a-şi îneca suferinţa. Însă acolo ecranul televizorului îi prevesteşte o suferinţă mai mare…”.  În acel moment împietri. Inima lui îngheță de groază, apoi simţi cum i se taie picioarele şi fu străbătut de un fior îngrozitor.” După o jumătate de oră de la decolare, avionul în care se aflase Juliette a explodat în zbor! Oare să fie acesta sfârşitul celor două zile de pasiune trăite de cei doi,? Sau poate soarta le rezervă celor doi un viitor cu totul şi cu totul neprevăzut! Pentru a ști ce se întâmplă între cei 2  îndrăgostiți,  vă îndemn să citiți cartea Salvează-mă de Guillaume Musso. Sper să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut şi mie. O recomand cu căldură şi încredere!

Articol de: Alexandrina  Buțco, studentă USM, jurnalism