(LITERATURĂ) Ce cărți trebuie să citești până la 25 ani

Dacă ai între 15 și 25 de ani și citești articolul ăsta, te rugăm să iei în serios cărțile date. Chiar dacă nu o să reușim să te motivăm suficient de tare încât să le citești și să încerci să aplici ce scrie în ele, tu trebuie să te motivezi singur deoarece îți promitem că peste câțiva ani îți vei dori să fi făcut asta.

Lista este gândită astfel încât să combine dezvoltarea personală cu educația financiară, astfel încât cel care citește aceste cărți și aplică ce scrie în ele să se transforme într-un tânăr cu adevarat prosper din toate punctele de vedere, nu doar financiar. Deși poți începe cu oricare dintre ele am încercat să creăm o ordine cât de cât logică în care să le citești. Dacă ai peste 25 de ani ordinea nu mai contează deoarece oricum trebuie să le citesti pe toate cât mai repede.
1)Tată bogat, tată sarac și Cadranul Banilor, ambele scrise de Robert Kiyosaki
2)De la idee la bani a lui Napoleon Hill
3)Puterea magică a gândului de Dr. David J. Schwartz
4)Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace. Lecții importante pentru schimbarea personală de Stephen Covey
5)Atitudinea este totul. Schimbă-ți atitudinea… și îți vei schimba viața! De Jeff Keller
6)Secretele succesului de Dale Carnegie
7)Secretele minții de milionar. Stăpânirea jocului interior al bogăției de T. Harv Eker
8)Săptămâna de lucru de Timothy Ferriss
9)Calugărul care și-a vândut Ferrari-ul de Robin S. Sharma

Sursa: paulmelinte.com