”Tema pentru acasă” apărută la Paris

”Tema pentru acasă” apărută la ParisRomanul „Tema pentru acasă” („Devoir à reandre”) de Nicolae Dabija a apărut în aceste zile la Editura Societăţii Scriitorilor Francezi „Société des écrivains”, una dintre cele mai prestigioase edituri din Paris.

Traducerea în limba franceză e efectuată de Maria Augustina Hâncu în colaborare cu Constantin Frosin, cel mai avizat cunoscător din România al nuanţelor limbii franceze, director al revistei Le Courrier International de la Francophilie.

dabija

Volumul e însoţit de un cuvânt-înainte semnat de Jean-Paul Gavard-Perret, un important critic francez, care în prefaţa intitulată „Nicolae Dabija sau tentaţia nemuririi” scrie între altele:

„Nicolae Dabija găseşte uneltele literare potrivite ca să poată schimba bezna în lumină. Scenele sunt foarte expresive. În luptă cu forţa brută care intenţionează să strivească suflete şi să ne prefacă semenii într-o turmă de oi, autorul excelează pentru ca focul să nu se prefacă în cenuşă. Solidarizarea ființelor vii contra haitelor de lupi e însoţită de tentaţia – pe cât este posibil – de a-şi apăra dreptul la existenţă. Istoria e reconstituită prin intermediul cuvântului. În acelaşi timp cuvântul îi atinge rănile, referindu-se la spaimele şi terorile ei, căpătând putere înzecită.”
Cartea care are 390 de pagini mai conţine o bibliografie care nominalizează cărţile lui Nicolae Dabija apărute la edituri din România, SUA, Italia, Ucraina, Federaţia Rusă, menţionând şi câteva dintre premiile internaţionale de care s-a învrednicit autorul.

Pe ultima copertă sunt inserate o scurtă biografie a scriitorului şi un rezumat al romanului, pe care editorii francezi îl definesc drept „o superbă poveste de dragoste” („une superbe histoire d’ amour”).

http://www.timpul.md/