Cât costă să devii mamă?

???????????????????????????

Fiecare femeie ajungând la o vârstă anumită dorește să devină mamă, însă nu toate cunosc cât le-ar costa să devină părinte.

Încă cu mult mai înainte de a naște  copilul viitoarele mame trebuie să intre în cheltuieli, la moment salariul mediu în Republica Moldova conform Biroul Național de Statistică este aproximativ de 4492,6 de lei. Iar prețurile la fructe și legume cresc pe zi ce trece, astfel fără un suport financiar, este greu să te alimentezi sănătos și corect.

Făcând nenumărate vizite la medicul de familie deasemenea, trebuie să mai scoatem câte ceva lei din buzunar pentru a achita toate analizele și investigațiile necesare chiar dacă conform Ordinului CNAS nr.617/2007 toate analizele în timpul sarcinii sunt gratuite.

Culmea ar fi că până și pentru a aduce pe lume un copil cu propriul efort tot trebuie să plătești niște sume destul de rotunde. Dacă o viitoare mamă dorește să nască în niște condiții confortabile, atunci cel mai ieftin pachet de naștere la una din clinicile private cum ar fi Medpark costă aproximativ 19.000 de lei pentru o naștere naturală fără anestezie epidurală, iar pentru a aduce pe lume gemeni suma va fi dublată.

Dar, să nu credeți că la maternitățile de Stat situația este mai bună. În afară de aceea că condițiile sunt groaznice pe lângă aceasta și personalul medical te ignoră până nu o mulțumești pe moașă cu 200 de lei pentru că ți-a făcut un masaj la spate sau câte 100 de lei unei asistente pentru ca aceasta să găsească o sală mai confortabilă pentru viitoarea mamă. Asemenea situații ne fac să gândim : „Dacă unei femeie mature sarcina îi golește buzunarele pentru a aduce pe lume un copil mult dorit, atunci ce fac viitoarele mame minore? ”

În statisticile Direcției de Sănătate Publică în anul 2016 s-au constituit 3.172 de sarcini prin rândurile minorilor, dintre care, 77 au avut vârsta sub 16 ani, prin urmare au avut loc aproape 300 întreruperi de sarcină. De aici putem deduce concluzia că la noi în țară pentru a aduce un copil pe lume trebuie să  ai mulți bani, iar în cazul dacă nu le ai poți să trăiești toată viața fără să cunoști sentimentul matern, deoarece conform Casei Naționale de Asigurări Sociale,în anul 2017 cuantumul îndemnizației la nașterea primului copil este de 3100 de lei, iar la nașterea fiecărui următor este de 3400 de lei. Suma primită nu va ajunge nici măcar pentru minimul necesar.

Meseria de mamă nu este deloc respectată, dacă efortul ei de a naște și crește un copil este remunerat cu așa niște sume mizere. ” Dar neacordând atenție la lipsa grijei din partea Statului și toate greutățile zilnice conform unei statistici acordate de Portalul Guvernamental al Datelor Deschise în anul 2016 pe lume au apărut 47.398 de nou născuți.

Altfel spus aceste mame sunt niște adevărate eroine, care necătând la toate greutățile au adus pe lume acești copii și pentru ele nu a avut nici o importanță sumele cu ajutorul cărora poți să devii mamă, deoarece această sumă plătită este minimală față de costul unui suflet nou apărut pe lume, care de fapt valorează mai mult decât toți banii lumii.

Stagiară, Dobrian Iana