Controlul anual al radarelor fixe

Atenție, șoferi – radarele fixe de pe străzile din Chișinău sunt deconectate.

Potrivit şefului Centrului de Monitorizare şi Control al Traficului, Dan Chiriţa, cele 43 de radare din capitală au fost deconectate pentru a trece controlul metrologic anual. „Pentru a trece controlul metrologic, noi trebuie să le demontăm. Radarele vor fi certificate, iar ulterior vor fi instalate. De la sfârșitul lunii mai, ele sunt deconectate”, a declarat Chirița.

Problema principală constă în faptul este că acest control se efectuează în laborator și costă între 50 şi 150 de mii de lei, iar deocamdată instituţia nu dispune de aceşti bani. Chirița dă asigurări că până la sfîrșitul lunii iulie sau începutul luniii august, radarele vor fi funcționare. Pînă atunci traficul rutier este monitorizat de radarelor mobile.

Șeful Centrului de Monitorizare şi Control al Traficului afirmă că zilnic 5-7 mașini capcană monitorizează trafil rutier din capitală. Așadar, șoferilor nu le rămîne decît să respecte regulile de circulație și să nu depășească viteza admisibilă.

Se cunoaște că pe străzile din capitală funcționau 43 de radare. După ce vor fi certificate metrologic, acestea vor fi ulterior instalate. Potrivit legislației, șoferii care încalcă limitele regimului de viteză riscă amenzi între 400 şi 1.000 de lei, cu aplicarea a 5 puncte de penalizare.

cameredesupraveghere