Moldexpo va fi gazdă iarmarocului de iarnă

Astăzi, 7 decembrie, Pavilionului Central „MoldExpo” va găzdui tradiţionalul Iarmaroc Caritabil de Iarnă, organizat de Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova.

Fondat în 1997, Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova (IWCM) reuneşte femei din diferite ţări şi culturi – de regulă, soţiile ambasadorilor străini acreditaţi la Chişinău sau angajate ale diverselor organizaţii internaţionale. Evenimentul, care a ajuns deja la cea de-a 17-a ediţie, va începe de la ora 10:00 până la 16:00. Veţi avea ocazia să gustaţi din deliciile bucătăriei internaţionale, să va delectaţi cu un program cultural deosebit şi să procuraţi lucruri utile pentru întreaga familie la un preţ redus. De asemnea, veţi audia prezentările comunităţii diplomatice şi a organizaţiilor internaţionale din Moldova. Tradiţional, fondurile colectate vor fi utilizate pentru proiectele de caritate din Moldova. În acest an,IWCM sponsoriza cel puţin şase proiecte: îngrijirea bolnavilor cu boli terminale, procurarea maşinilor de spălat pentru un grup de persoane afectate de boli cronice de piele, ajutorarea comunităţilor de copii cu dizabilităţi, etc. (IWCM) va stabili şi un fond care va asigura micro-credite pentru femeile dezavantajate din Moldova, dar cu spirit antreprenorial. Organizatorii au pregătit o tombolă cu premii şi cadouri ce includ chiar si zboruri tur-retur. Intrarea la iarmaroc este gratuită. Fondat în 1997, Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova (IWCM) reuneşte femei din diferite ţări şi culturi – de regulă, soţiile ambasadorilor străini acreditaţi la Chişinău sau angajate ale diverselor organizaţii internaţionale.