Peste 60 de elevi din ţară îşi dezvoltă abilităţile de lider în tabăra de vară ,,Glow Tube”

Dezvoltarea abilităţilor de lider şi lucrul în echipă sunt condiţiile principale pentru a reuşi în carieră.

Asta învaţă peste 60 de elevi din toată ţara în cadrul unei tabere de vară, organizată de Corpul Păcii. Pe lângă lecţiile motivaţionale, adolescenţii sunt implicaţi în jocuri de echipă, activităţi sportive, dar şi cursuri de limbă engleză.

Peste 60 de elevi din toată ţara participă în această săptămână la Tabăra de vară „Glow Tobe”. Aceasta se desfăşoară în localitatea Bobeica din raionul Hânceşti, la iniţiativa voluntarilor din cadrul organizaţiei Corpul Păcii. Proiectul are drept scop dezvoltarea abilităţilor de lider pentru adolescenţi de la 15 până la 18 ani.

La o întâlnire cu elevii a venit ieri şi ambasadorul Statelor Unite, James Pettit. Acesta s-a implicat în diverse activităţi sportive, dar şi i-a învăţat pe tineri cum să lucreze în echipă pentru a obţine succes.

Programul Glow este organizat pentru al doilea an în Republica Moldova. Acesta a fost deschis de către voluntarii Corpului Păcii în România acum 20 de ani şi s-a extins în toată lumea. TOBE este o iniţiativă mai nouă, lansată cu scopul de a promova respectul şi sprijinul reciproc, în condiţii de egalitate.

sursa: http://jurnal.md/