Vreme caniculară săptămâna aceasta

Valul de căldură care afectează o mare parte din Europa este unul dintre cele mai persistente din ultimul deceniu şi este neobişnuit pentru că a apărut la începutul verii şi afectează un teritoriu foarte mare, a semnalat săptămâna această Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).

Potrivit sursei citate, în următoarele zile, canicula urmează să se deplaseze lent spre estul Europei, afectând mai sever Turcia şi Grecia. Conform previziunilor, valul de căldură nu se va retrage în scurt timp, temperaturile ridicate urmând să fie prezente în mare parte pe întreg teritoriul European. Vor exista momente de respiro, urmate de noi intervale de caniculă.

Particularitatea acestui val de căldură constă în faptul că a început foarte devreme, şi afectează o mare parte din continent, inclusiv zone din Regatul Unit şi Rusia.

Actualul val a început la sfârşitul lunii iunie în sud-vestul Peninsulei Iberice, unde în locuri ca Almeria s-au înregistrat 40,8 grade Celsius, un record pentru prima lună a verii. De atunci, s-au înregistrat temperaturi maxime de 36 de grade la Londra și 40 de grade în Franţa şi Rusia.

Potrivit lui Omar Baddour, expert al OMM, actualul val de căldură se explică prin faptul că există un sistem de presiuni joase în Oceanul Atlantic şi un sistem de presiuni înalte în estul continentului, iar la mijloc „se creează un coridor care îi permite aerului cald din Sahara să urce până în Europa”.

Pentru moment, acest val de căldură nu poate fi atribuit schimbărilor climatice, deoarece pentru aceasta este nevoie de multiple studii ştiinţifice, a spus Omar Baddour.

Purtătorul de cuvânt al OMM, Clare Nullis, a reluat declaraţia, arătând că „valul de căldură este încă în curs. Pentru a-l atribui schimbărilor climatice avem nevoie de mai multe detalii şi analize”, potrivit AFP.

Sursa:hotnews.ro