ADMITERE 2015: Candidații au depus peste 15 mii de cereri în universități

După prima săptămână de admitere, în universitățile din țară au fost depuse peste 15 mii de cereri. Potrivit datelor comisiilor de admitere, la locurile bugetare (ciclul I – studii superioare de licență) s-au înregistrat 14.375 de cereri, în timp ce în instituțiile private au fost depuse 1.420 de cereri.

În instituțiile de învățământ superior de stat, cele mai multe cereri au fost depuse la Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Academia „Ștefan cel Mare”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, Universitatea Agrară de Stat din Moldova.
În universitățile cu profil pedagogic, cele mai multe cereri în raport cu numărul de locuri bugetare au fost depuse la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” şi Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.
În instituțiile de învățământ superior private, cele mai multe cereri în raport cu numărul de locuri planificate, au fost depuse la Universitatea de Studii Europene din Moldova, Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene, Universitatea Liberă Internațională din Moldova.
Cele mai solicitate specialități sunt: finanțe și bănci; contabilitate; medicină generală, stomatologie; farmacie; drept; limbi moderne, tehnologii informaționale; arhitectură; electroenergetică; tehnologia și managementul alimentației publice etc.
În rândul specialităților pedagogice, un număr mai mare de cereri au fost depuse la Limbi moderne; Pedagogia învățământului primar; Pedagogie preșcolară; Limbi și literaturi; Psihopedagogie.
Admiterea în învăţământul superior a demarat pe data de 20 iulie. La admitere participă candidații cu diplomă de bacalaureat, cu diplomă de colegiu sau cu diplomă de studii superioare universitare/de licență.
Candidații la studii superioare de licență au dreptul să se înscrie concomitent la mai multe specialități din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituții de învățământ superior, urmând ulterior să fie înmatriculați la o singură specialitate în cadrul unei singure instituții de învățământ superior.
Pentru sesiunea 2015, planul de înmatriculare în universități la studii superioare de licență prevede un număr total de 17.975 de locuri, dintre care 6.072 de locuri cu finanțare bugetară și 11.903 de locuri cu taxă. Pentru ciclul II – studii superioare de master au fost alocate 7.980 de locuri, dintre care 3.425 de locuri cu finanțare bugetară și 4.555 de locuri cu taxă.
Termenul-limită pentru depunerea dosarelor de participare la concurs este 28 iulie 2015. Rezultatele intermediare vor fi publicate pe site-urile universităților și pe panourile de informare.

După afișarea rezultatelor intermediare ale concursului de admitere, candidatul declarat admis la mai multe instituții de învățământ superior urmează să opteze pentru specialitatea aleasă, prin depunerea documentelor în original la instituția de învățământ respectivă, în termenul de depunere stabilit de aceasta.

 

sursa:http://diez.md/