Moldovenii, printre studenții cu burse la Riga

Experiență // Șapte tineri originari din R. Moldova au fost acceptați în acest an la filiala din Riga, Letonia, a Stockholm School of Economics (SSE), una dintre cele mai bune universități în domeniu din lume.

Sfârșitul lunii august, o zi de vineri obișnuită din viața universității. Corina Boblic și Nicoleta Guțanu „așteaptă rândul” la cantina universitară, printre studenți din diferite țări, care comunică în engleză între ei și așteaptă nerăbdători să plătească pentru mâncare și să ia prânzul. Obosiți, dar totodată veseli, studenții râd și povestesc degajați despre ultimele lor proiecte, despre cursuri și economie. În gălăgia de la cantină, fetele noastre nu se sinchisesc să vorbească și românește, chiar dacă în restul timpului vorbesc doar engleza cu profesorii și colegii lor. Ne-au povestit că le place aici, dar că nu au reușit încă să se adapteze pe deplin. După ce și-au luat de mâncare, Corina și Nicoleta s-au așezat la masă alături de alți cinci tineri, originari și ei din R. Moldova. Grupul părea foarte unit și vesel, pentru că așa sunt moldovenii, trag unii la alții, mai ales atunci când sunt departe de casă.

Moldovenii, printre studenții cu burse

Cinci din cei șapte tineri au absolvit liceele „Orizont”, „Gh. Asachi”, „M. Eliade”, „N. Iorga” și „M. Eminescu”. Ceilalți doi sunt din raioanele Hâncești și Nisporeni. Admiterea la SSE Riga a început în luna aprilie. Din cele 125 de locuri disponibile, 100 au fost pentru studenții din Letonia, Estonia și Lituania care achită taxa de studii, iar alte 25 – pentru elevi din Belarus, Georgia, R. Moldova și Ucraina, care primesc un grant suedez ce le acoperă toate cheltuielile legate de studii. Cei șapte norocoși din R. Moldova au fost cei mai buni și l-au impresionat pe rector, care a venit personal în republica noastră să discute cu ei. Admitereaa avut loc în mai multe etape: tinerii au trimis o aplicație online, apoi au dat câteva teste, iar la final a venit interviul cu rectorul. „Testele au fost de nivel mediu,dar au necesitat agerime și cunoștințe trainice în matematică, logicăși engleză. Întâlnirea cu rectorul a fost una profundă șide inspirație”, recunoașteVioleta Țoncu.Tinerii au trebuit să convingă rectorul că anume ei merită să ia bursa. „Eu am ales această școală, deoarece îmi oferă o educație de calitate, un mediu plăcut și promițător și este cea mai bună școală de business din Țările Baltice”, povestește tânăra.

Universitate de prestigiu = carieră de succes

„Am ales această universitate,fiindcă am știut că aici chiar se face carte. Intensiv. Universitatea aceasta e considerată una dintre cele mai bune în domeniul businessului și al economiei. SSE Riga e o universitate prestigioasă, iar eu am știut că îmi va da cunoștințe și oportunități pentru a-mi forma o carieră de succes”, mărturisește și Vlad Dobrovan. „Aici lumea e diferită de cea din Moldova. Acasă toți fug, se grăbesc, se enervează, dar aici oamenii sunt foarte calmi. Chiar dacă par reci, localnicii te vor susține, dacă le vei cere ajutorul și îți vor oferi din timpul lor, dacă va fi nevoie. Aici, fiecare are grijă de viața sa”, explică tânărul din R. Moldova. Iar asta pare, în ansamblu, un lucru bun, pentru că în Moldova e o obișnuință băgatul nasului în viețile altora. „Au trecut câteva săptămâni de când suntem aici, iar în acest răstimp am învățat lucruri noi despre țară și am reușit să vizitez orașul. Letonia este un stat european, care oferă oportunități reale tinerilor, dar sper că voi putea să revin acasă pentru a contribui la economie și nu doar”, povestește și Ecaterina Vidrașcu.

Moldovenii, prieteni la cataramă

„Riga este un oraș extraordinar, darîncă ne adaptăm la vremea instabilă de aici, care e puțin mai aspră. Centrul vechi te cucerește din prima. Străzile pavate și clădirile care parcă murmură istoria te inspirăși te vrăjesc. Aici locuim într-un cămin studențesc. Faptul că suntem mai mulți moldoveni este un avantaj, căci ne-am împrietenit imediat și s-a stabilit o atmosferă caldă, care ne ajută să ne adaptăm într-un mediu nou. În cămin interacționăm și cu ucraineni, belaruși, cărora le-am împărtășit deja câte ceva despre tradițiile și cultura noastră”, spune cu mândrieCorina Boblic.

„În afară de programul de bază, fiecare poate alege cursuri opționale și putem deveni membri ai diferitelor organizații studențești din rețelele internaționale. Avem acces la un sistem informațional modern”, enumeră avantajele Nicoleta Guțanu. „Acasă putem merge doar de două ori în timpul anului: iarna și vara. Așteptăm cu nerăbdare sărbătorile de iarnă pentru a revedea familia și prietenii”, zice Nicoleta.

„Studenții moldoveni sunt foarte buni”

Ecaterina Vidrașcu a fost cucerită de sistemul de învățământ de aici. „Este unul flexibil, iar studenții nu sunt încărcați cu mai multe cursuri simultan. Este un sistem modular – se studiază unul sau două cursuri, iar apoi studenții sunt evaluați și după asta continuă un alt curs. Avem profesori înalt calificați din Letonia, dar și din alte țări, care sunt receptivi. Faptul că se studiază în engleză adună aici studenți din mai mult de zece țări europene, așa că avem un schimb intercultural”, afirmă cu mândrie Ecaterina.

„Suntem foarte mulțumiți de această universitate. Totul este peste așteptările noastre. Viața de campus e una liniștită. Nu avem pretenții, totul ne-a fost oferit din start, căminul e mare, dar așa suntem mai uniți”, mai adaugă Ecaterina. „Unul dintre momentele în care m-am simțit mândră de mine a fost când m-am întâlnit cu rectorul. Am avut un moment de satisfacție. Vreau să spun că studiile din liceu au fost de ajuns ca să fiu acceptată la SSE Riga”, spune și Olga Gustiuc.

În fiecare an, școala oferă câte 8-9 burse pentru moldoveni. „Ce pot să spun eu despre studenții din R. Moldova este că sunt foarte buni. Explicația e simplă: ei sunt foarte tare motivați. Desigur, de fiecare dată avem foarte mulți aplicanți din care să alegem”, spune rectorul SSE Riga, Anders Paalzow.