Iuliana Drăgălin: La ULIM sunt cele mai ieftine contracte din țară

În a 4-a zi de admitere, ULIM pare să fie la fel de solicitat ca și în prima, iar comisia de admitere nu pare să aibă nici o clipă de răgaz. Despre cum decurge procesul, cât de mulțumiți sunt de dinamică și ce posibilități noi au cei care aleg să studieze la ULIM, ne spune Iuliana Drăgălin – secretar responsabil de procesul admiterii din cadrul universității.

– Cum decurge procesul de admitere la ULIM, cât de determinați sunt viitorii studenți în alegerea pe care o fac?

– Studenții sunt concret determinați de specialitatea pe care o doresc, sunt foarte bine informați la câte pot să aplice și care este regulamentul. Le oferim posibilități conform regulamentului, dar ei se opresc la maximum 3 specialități. Sunt persoane care aleg din aceeași facultate, dar marea majoritate aleg 3 facultăți diferite.

– Le oferiți și posibilitatea de a studia la buget?

– Desigur, le oferim această posibilitate din contul ULIM, pentru că nu suntem o universitate de stat și nu avem o finanțare bugetară. Oferim facilități persoanelor notorii – cu diplome naționale sau internaționale, cei care au media de la BAC mai mare de 9,5, sportivilor de performanță, celor cu dizabilități, cu părinți invalizi.

– Studenții sunt asigurați cu cămin?

– Da, studenții din anul 1 sunt înscriși în baza de date și ne spun din timp dacă au nevoie de cămin. Procedeul este foarte simplu : studenții trebuie să depună o cerere prin care solicită cămin și în baza acesteia ei sunt informați unde vor fi cazați. Și apropo, la ULIM avem cele mai ieftine contracte din țară!

– Din ce ați observat, care specialități sunt cele mai căutate?

– Evident că rămân a fi Științele Economice, Dreptul, Litere, Biomedicina- care presupune biologia, tehnologia farmaceutică, silvicultura, designul, este un domeniu mai vast.

– Ce oferte noi aveți pentru studenții din acest an?

– Deoarece la noi în instituție este pus accentul pe limbi străine, studenții au posibilitatea să învețe în primul an limba străină de la BAC, iar în anul al doilea își pot alege singuri o limbă străină pe care o învață de la zero, pentru ca mai apoi, în anul al treilea să studieze o disciplină exclusiv în acea limbă. Avem și grupe speciale avansate, care învață doar într-o limbă străină. Pentru ciclul II- de masterat avem programe interdisciplinare – între două facultăți.

– Ce presupun aceste programe?

– Studentul are posibilitatea să învețe 2 specialități de la 2 facultăți diferite. De exemplu: Economia și Dreptul, Limbi Străine și Turism internațional, avem cursuri de Istorie și Economie. Aceste programe le dau posibilitate studenților să se aprofundeze în două domenii de formare.

– Care este dinamica depunerii cererilor și dacă s-au realizat așteptările pe care le-ați avut?

– Așteptările noastre s-au realizat, dinamica este constantă și stabilă, deci suntem mulțumiți de cum parcurge admiterea.

Nicoleta Cârlig, USM