Studii profesionale cu standarde Europene

Pe 2 aprilie 2015, la invitaţia conducerii Colegiului Politehnic din Chişinău (director – Vasile Vrânceanu), şeful Departamentului de Management al Calităţii al UTM, conf., dr. ing. Andrei Chiciuc, dânsul exercitând concomitent şi funcţia de preşedinte al Consiliul interimar de conducere al Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Profesional (ANACIP), a avut o întrevedere cu elevii a. III ai acestei instituţii.

 

Discuţiile s-au axat pe problemele asigurării calităţii studiilor în învăţământul profesional, în special privind implicarea elevilor în procesul de evaluare internă şi externă a calităţii.

Îndrumaţi de profesorul lor Dumitru Iliev, organizator al evenimentului, care, de altfel, este absolvent al UTM, Catedra Electromecanică şi Metrologie, tinerii s-au arătat interesaţi de acţiunile ce urmează a fi întreprinse în acest sens de către ANACIP, precum şi de metodologiile pe care Agenţia îşi propune să le implementeze în scopul fortificării domeniului educaţional şi alinierii acestuia la standardele educaţionale europene.

Pe lângă subiectele ce ţin de asigurarea calității, în cadrul întrevederii au fost examinate şi alte subiecte de interes profesional pentru elevi, între care: capacităţile tehnice şi legale de valorificare a surselor regenerabile de energie în R. Moldova, automatizarea proceselor tehnologice, asigurarea trasabilității unităţilor de măsură etc., domenii ce corespund specialităţilor studiate de către elevii participanţi la întrunire.

Părţile au convenit asupra amplificării relaţiilor dintre cadrele didactice ale UTM, corpul profesoral al Colegiului Politehnic şi discipolii acestuia – viitori studenţi ai UTM.

Sursa: utm.md