Tudor Botin s-a născut la 16 februarie în 1955, în satul Cartal din regiunea Odessa. A debutat la expoziția „Autumnala” în anul 1980, iar zece ani mai târziu a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. Și-a expus lucrările în mai multe săli de expoziții din Chișinău, București, Moscova, Brăila, dar și în Ucraina, Canada și Germania.
Când ați înțeles că arta este ceea ce vreți să faceți? De unde vine acest interes?
Când mama țesea, eu mă miram: cum găsește ea culorile astea atât de frumoase? Cred că asta a și fost prima școală, că eu nu am avut școală de arte în satul meu. Tot timpul învățam de la mama, ea a fost cel mai bun profesor. Păstrez și astăzi lucrările ei.
Care a fost următorul pas în realizarea visului?
În școală s-a anunțat un concurs la cel mai bun desen. Am participat și am luat locul doi. Locul întâi i s-a dat fiicei unui profesor și nu a avut desenul mai bun decât al meu. Nu am fost invidios niciodată, dar am vrut mai mult.
Ați absolvit facultatea de pictură și grafică a Institutului din Odessa, iar acum sunteți lector universitar. Care este diferența dintre facultățile de artă de acum și cele de atunci?
E o mare diferență. Când eram eu la facultate, profesorii ne permiteau totul, doar ca să lucrăm. Partea bună e că lucram foarte mult, partea rea e că profesorii nu aveau surse, nu erau manuale de artă. Când auzeam că se deschide vreun vernisaj, o expoziție străină îndată eram acolo. Ceea ce nu pot spune despre studenții de azi. Astăzi ei au posibilitate de a dialoga, de a colabora cu toată lumea, pot găsi orice sursă, dar nu mai există acea dorință.
Pictorul este o fire liberă. Reproduce ceea ce vede el, nu ceea ce i se impune. Cum v-a marcat perioada sovietică, fiind student?
Da, era o școală sovietică, dar un om de treabă ia de acolo ce-i trebuie și restul îl lasă. Căci școala de a mânui creionul, pensula, rămâne. Și asta este important.
Ce vă inspiră atunci când pictați și cum alegeți subiectele?
Profesorul meu spunea așa: „Voi trebuie să vedeți în tot tablou”. Mergând pe drum încep să pictez în minte. Îmi place totul ce văd, dar aici se pune problema: cum aș putea să-l uimesc pe om. Și atunci eu aleg un astfel de subiect ca omului nu doar să-i placă ce vede, ci să se regăsească pe sine. Cred că ăsta-i rolul nostru, al pictorilor.
Care este tehnica preferată de lucru?
Am început ca toată lumea să pictez în acuarelă. Apoi am trecut la ulei, la alte tehnici academice, dar am rămas fidel uleiului.
Există vreo tehnică pe care nu ați încercat-o până acum, dar ați vrea neapărat să o încercați?
Orice artist plastic mereu caută ceva nou. M-a impresionat mult o lucrare monumentală cu patru fețe egale. Privind-o în ansamblu vezi o lucrare întreagă, dar dacă o privești dintr-un punct de vedere, vezi altă lucrare, parca ar fi aparte. Mi-a plăcut foarte mult găselnița asta. Atunci când creezi ceva, pentru tine e o descoperire proprie. Poate cineva a mai folosit tehnica dată, poate a făcut ceva asemănător, nu știu.
Am aflat că lucrările dvs au fost achiziționate și se află în mai multe colecții dincolo de hotarele țării noastre. Cum vă sunt apreciate lucrările acasă și cum peste hotare?
Am fost recent anunțat că lucrările mele au luat locul întâi la un concurs din Europa. Dar iată am fost toamna trecută invitat în satul meu cu ocazia jubileului de 75 de ani a raionului. Când am mers la casa de cultură am aflat că am fost nominalizat „Omul anului”. Când mă aplaudau nici măcar nu știau cine sunt. Au trecut de sute de ori pe lângă monumentul făcut de mine și habar nu aveau cine e autorul. Am 61 de ani și e prima dată când am fost apreciat acasă.
Care este crezul pictorului Tudor Botin?
Ceea ce fac să placă lui Dumnezeu, în primul rând și apoi oamenilor. Să nu mânii pe Dumnezeu, că el mi-a dat talentul.
Stagiară: Iulia Padureanu
