Actorii sunt dovezi vii ale faptului că sufletul există. Un exemplu demn care ar susține această afirmație este actorul și regizorul Adrian Graur. Absolvind Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, a dedus că un neam doar prin cultură se poate dezvolta și că doar iubind copiii putem avea un viitor. De mai mulți ani bucură sufletele și privirile spectatorilor cu cele mai frumoase spectacole, organizate împreună cu copiii de la Liceul Teoretic Liviu Deleanu și cu studenții de la Universitatea de Stat din Moldova, din cadrul Facultății de Arte Frumoase. Mai multe detalii despre darul de a fi actor, viitorul cinematografiei autohtone și cum e să dai viață unei păpuși, vom afla în interviul ce urmeză.
Ce v-a motivat să alegeți actoria?
– Am un verișor, care se numește Sergiu Prodan, un regizor de film foarte bun. Pe atunci noi ne întîlneam în vacanță la bunica. El cînd venea, aducea toată literatura. Țin minte că atunci, am citit prima dată Ioan Luca- Caragiale cu el. Sergiu permanent îmi povestea cum e la Institul de Arte, cum învăța regia, cum se fac aceste studii. Atît de mult am îndrăgit această profesie doar din povestitele lui. De aici, deja se vedea că are darul de la Dumnezeu. După ce m-a captivat așa, eu am fost sigur că plec la actorie. Am venit pentru prima dată, nu am reușit, dar nu m-am dat bătut. M-am întors din rîndurile armatei sovietice și am încercat a doua oară, iarăși nu am reușit. A treia oară, cînd grupa noastră a fost selectată de către Titus Jucov și Mihai Volontir, uite atunci am reușit. Am avut libertatea să aleg, dar mi-a fost dat să învăț teatru de păpuși, ceea ce e mult mai greu. Nu e atît de ușor să dai suflet unei păpuși și ea să repete ce trebuie să facă un actor.
În fine, mi-am făcut studiile, pe atunci la Institutl de Arte, acum este Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Am avut niște profesori extraordinari, foarte buni și am reușit să cuprind această specialitate din a treia încercare. În schimb, a treia oară cînd am venit eram bine pregătit. Atunci era altfel. Atunci, după cum spunea și regretatul Titus Jucov ,, Măi, atunci vă alegeam pe unul din sute, dar acum am nevoie de nouă, vin șapte și mai caut încă doi”. Puțin s-au schimbat timpurile.
Ce calități trebuie să posede un actor?
– Un actor bun trebuie să posede multe calități și toate importante. O calitae de bază este să fii om cu adevărat. Fără de suflet, actorie nu faci. E artă, e frumos, iar frumosul fără suflet nu există. Un actor trebuie să aibă memorie bună și simțul de a crede ceea ce trebuie să-i faci și pe spectatori să creadă. E un dar de a depăși și de a uita tot, cine ai fost, ce prezinți și de a deveni ceea ce trebuie să apară în scenă. Plastică, mimică, voce, vorbire- calități la fel de indispensabile.
Care este diferența dintre un actor de teatru și un actor de film?
– Diferența e mare. Actorul de teatru e precum muzica de jazz, care este interpretată o singură dată. De fiecare dată este interpretată începînd cu atmosfera și terminînd cu starea interpretului. Același lucru se întîmplă și cu actorul. Cu privire la teatru, putem spune că astăzi actorii au fost extraordinari de buni sau data trecută mai buni, astăzi mai puțin. Pe cînd filmul e unul. În film putem repeta, putem face mai multe dubluri. Un dublu nu ne-a reușit repetăm încă unul și așa mai departe. Mai este un moment important ce ține de toate trăsăturile feței ale actorului, mimica din scenă. În teatru nu prea se observă, pe cînd în film ea poate fi făcută într-un fragment într-un fel, în altul diferit. Totul depinde de regizor. În perioada cînd abia pornise cinematograful pe calea lui făuritoare, actorii aveau cu totul altfel de interpretare. Luînd-o de la frații Lumière și terminînd cu perioada filmului alb-negru și fără de text, actorii aveau o interpretare a rolurilor mai amplă cu niște mișcări mari, vizibile. Toți actorii care venise la cinematograf de la bun început, erau actori de teatru. Iar în teatru mișcarea trebuie să fie mult mai mare ca să se vadă din sala întreagă.
Din perspectiva unui actor profesionist, ce ați schimba în producerea filmelor din Republica Moldova?
– Nu știu dacă aș schimba ceva în filmele ce se produc în Modova, deoarece dacă ne apucăm să schimbăm atunci cînd se produce prea puțin rămînem în genere cu nimic. Prin urmare, dorința ar fi ca să avem de unde alege, ca să avem pe ce crește. Bravo celor care mai filmează, celor care fac filme în țara noastră și tot respectul față de ei. Mult curaj și success în continuare.
Care sunt cele mai bune filme autohtone ecranizate?
– Cele mai bune filme autohtone sunte cele care au fost în perioada post-sovetică. Pe atunci am avut niște regizori foarte puternici. Mă opresc întotdeauna la Emil Loteanu. Filmele pe care le privesc și iarăși le privesc și sunt pur și simplu încîntat de creația acestui om. Păcat că a plecat din viață și nu a lăsat un urmaș al meseriei sale la fel de aprins ca și el. Oricum sunt oameni talentați, dar sunt și alte timpuri. E prea greu să răzbați atunci cînd cineva a pus mîna pe absolut tot. Tot ce ține de partea financiară a țării, pe cultură, pe artă. Acum cu tot se face business. Iar businessul dragii mei, distruge sufletul, distruge cultura.
Din experiența dumneavoastră, cum vă reușește să cuceriți publicul?
– De publicul poți să te apropii nu la direct pur și simplu. Poți să te apropii de sufletul publicului. Iar de suflet se apropie cu sufletul.
Cum se descurcă un actor în momentul în care își uită replica?
– Improvizînd. Au fost cazuri cînd uitam, sau cînd nu era dată replica care trebuia să fie, sau care era așteptată sau cînd cineva încurca textul. Unica soluție este improvizația. În baza acestor cazuri sunt o mulțime de istorii și de bancuri pe seama cărora rîd și glumesc actorii.
Care ar fi cel mai interesant caz haios din cariera dumneavoastră?
– Am o istorie chiar foarte bună. După ce am absolvit institutul am format prima trupă de teatru de păpuși în Bălți, la ,,Teatrul Național Vasile Alecsandrii”. Venind acolo, director pe atunci (și la momentul actual) era Anatol Răcilă. Noi am venit cu două spectacole: ,,Prințesa cea Vrăjită” și ,,Transformările Magice”. ,,Transformările magice” este un spectacol despre un iepuraș mofturos, care nimic nu vrea, prieteni nu vrea și așa mai departe. În fine, pornește spectacolul. Apare colegul meu Gheorghe Crudu în scenă și după cum știm teatru are în fiecare cabină difuzoare pentru a se auzi mai bine în sală și desigur în cabinet la director tot era un difurzor de genul acesta, căci trebuia să audă ce se petrece în scenă. În timpul cînd a început spectacolul, directorul a adunat toată echipa teatrului și duceau o discuție, iar în timpul ăsta se auzea încet difuzorul. El vorbea, dar totodată, asculta ce se aude în scenă. La un moment dat aude : ,, Bună ziua copii! Ne pare foarte rău, dar spectacolul de astăzi nu va avea loc. Noi ne cerem scuze, la revedere. Administrația vă așteaptă în coridor”. La care o altă actriță îi spune: ,, Stai, Gicu ce s-a întîmplat? Poate este vrio ieșire din situație”. În acel moment, cînd directorul ducea adunarea, sare în picioare foarte agitat și zice: ,, Ce-i asta măi?!” La care eu îi răspund: ,, Dnul Răcilă, liniștiți-vă, așa începe spectacolul”. Acolo fiind sala plină cu 600 de spectatori și el auzind că îi dăm afară, nu putea înțelege ce se petrece. Dumnealui deja urca în scenă să-l dea afară pe actor. Sunt o mulțime de asemenea cazuri, dar de acesta mi-am amintit la moment.
Care este păpușa dumneavoastră preferată?
– Păpuși preferate am mai multe. În 1989, în timp ce eram student, activam la ,,Povestea de Seară”. Aveam un papagal, care se numea Trică. Eu cred, că au crescut cu Trică cei care au copii astăzi. Apoi am lucrat cu tanti Ludmila, după care cu papagalul Cichi, după care cu ursul Dudu. Din păcate, ,,Povestea de Seară” a încetat să mai existe la Moldova 1 din motive neștiute. Probabil, pentru că astăzi copiii sunt cointeresați și preocupați de desenele animate, de lumea compiuterizată ș.a. E altă generație, sunt alte timpuri, însă pot afirma că la noi era mult mai filtrată informația, decît ceea ce se prezintă acum prin desenele animate și filmulețe.
În viitor preconizați să vă implicați în proiecte care vizează producția cinematografică la noi în țară?
– Dacă aș fi invitat să fac un rol, așa, cel puțin mai mic, prin distribuții aș accepta. Să mă implic în cinematografie așa mai serios încă nu știu. Este atîta muncă în teatrul de păpuși unde eu trebuie să mă implic. Actori de cinema sunt destui, de teatru de păpuși, mai puțini. De ar da Domnul să aibă ei posibilitate, să fie finanțați și să vedem noi ce pot ei, deoarece acolo în imaginația acestor regizori de film, fie și Vadim Prodan, Valeriu Jereghi este un bagaj bogat de lucruri frumoase ce pot apărea pe ecrane. Avem o istorie atît de frumoasă, încît s-ar putea de montat filme încă sute de ani. Avem regizori talentați, păcat că nu ajung banii aceștia blestemați.
Cum vedeți viitorul filmului în Republica Moldova?
– Fără de reforme în sistemul de conducere, în Ministerul Culturii, nu se va schimba nimic. O schimbare ar fi un ajutor material de peste hotare. Poate unele state care și-ar dori să se implice, să facem o conlucrare. Moldova cu Italia, Franța sau alte țări. Cunosc un coleg care e în Franța. Face cinematografie acolo, predă, vine și montază și aici spectacole. Deci se poate, chiar dacă acesta este un caz, o ocazie. Pînă noi nu vom face aici schimbări, nu prea se vede viitor. Problema aceasta nu e doar în cinematograf. E aceeași problemă și în teatru, și în operă, muzică, dans. Cultura moare, la noi în Moldova, din păcate. Din marele păcate a cuiva, care poate citește acum și care nu conștientizează că face o crimă. Distrugînd cultura, distrugi neamul. Din toate facem conclunzia, că acest lucru se face intenționat. Mă doare că cei de la putere nu înțeleg că un neam fără cultură e un neam pierdut.
Toți au un motto persoanl după care se conduc în viață, care ar fi al dumneavoastră?
– Bine faci, bine găsești!
Toți cei care aveți o speranță, care aveți un vis în viitor să știți că un neam doar prin cultură poate să se dezvolte, doar prin frumos. Analizați și ve-ți vedea că cele mai dezvoltate țări, au cea mai frumoasă cultură. Doar iubind copiii, noi putem avea un viitor. Cu adevărat iubind-i și nicidecum răsfățîndu-i, făcîndu-le un mediu în care ei s-ar dezvolta, în care ar vedea ce e frumos și ce nu e bine. Să știți că copii străini nu există. Copiii sunt toți ai noștri. Sunt neamul întreg, sunt cei pentru care noi astăzi facem ceva. Mă bucur că copiii astăzi sunt implicați într-o mulțime de spectacole unde luptă pentru viitorul lor. Iar un exemplu bun, învață mult.
