Modificări cu privire la obținerea permisului de conducere

Candidaţii la obţinerea permisului de conducere vor avea dreptul să parcurgă o distanta de circa 100 de metri „de probă”, fără a fi penalizaţi pentru încălcările şi greşelile comise. Practica se instituie din 13 august, transmite IPN.

Conducerea „de probă” la examinare se acordă atât în cazul utilizării autovehiculelor ÎS „Registru”, cât şi a automobilelor şcolilor auto. Într-un comunicat de presă remis de întreprindere se menţionează că măsura este luată dat fiind faptul că la susţinerea probei practice a examenului auto mulţi candidaţi se simt nesiguri, aflându-se pentru prima data la volanul unui automobil necunoscut.

O altă modificare aprobată prevede că persoanele care deţin permis de conducere cu menţiunea dreptului de a conduce doar autovehicule cu cutie de viteze automată pot obţine excluderea acestei menţiuni în cazul susţinerii probei practice a examenului pe un autovehicul cu cutie de viteze mecanică.

http://totul.md/ro