(EVENIMENTE) Agenda evenimentelor (15.06.2015-21.06.2015)

Săptămîna ce vine este plină de evenimente extraordinar de originale. Festivalul Indiei, offline pentru cititori, Ziua Absolventului – încercați să reușiți la toate și să aveți o săptămînă reușită!

 

1. Vernisajul, expoziția personală Miriam Gamburd „Vreme să strîngi pietre”

Data: 16 iunie 2015 (pînă pe 30 iulie 2015)
Locul: Muzeul Național de Arte (str. 31 August 1989)
Detalii: Expoziția personală a Miriam Gamburd, „Vreme să strângi pietre” este prima expoziție retrospectivă a artistei, ce prezintă cîteva serii de lucrări de grafică: „Măști”, „Din viața amazoanelor”, „Irealizabil”, „Dragoste și urîciune în Talmud”, „Midraș”, o serie de imagini ale sculpturilor realizate de artistă; cărți și albume etc.  Drept titlu al expoziției a servit un pasaj din Ecleziast: ”Vreme să strângi pietre” și constituie într-un fel prezentarea unei selecții de lucrări, realizate de artista în diferite perioade.

 

miriamgamburd

 

2. Workshop „Contabilitate inteligentă pentru startupuri sau afaceri mici și mijlocii”

Data: 18 iunie 2015
Ora: 18.30 – 21.00
Locul: Generator Hub (Ștefan cel Mare, 202 – Kentford bloc 2)
Prețul biletului: 100 lei (seminarul este gratuit pentru membrii Generator)

Detalii: hub.md
„Generator Hub” împreună cu „Memora”  invită la workshopul “Contabilitate inteligentă pentru startupuri sau afaceri mici și mijlocii” toți doritorii și persoane interesate de a deschide o afacere. De care documente veți avea nevoie, lansînd o afacere? Care sînt ultimele schimbări în sistemul contabil? Cum poți organiza corect activitatea ta? Alte întrebări? Toate răspunsuri poți să primești la acest training. Workshopul va fi livrat de către Ceban Eugen, Administrator „Memora” și Șubă Elena, Manager Financiar „Memora”.

Acțiuni care trebuie să efectuezi pentru a participa în acest training:

1) Te înregistrezi
2) Achiți costul workshopului
3) La seminar prezinți codul ca confirmare a plății la înregistrarea la seminar.

Membri Generator Hub beneficiază de prima consulație contabilă, GRATUIT.
Workshopul va fi livrat în limba română.

 

generator hub

 

3. „Ziua absolventului” la Vatra

Data: 19 iunie 2015
Ora: 15.00 – 00.00
Locul: Vatra (Traseul Chișinău-Ungheni, km 32., Bucovăţ)
Prețul biletului: 100 lei
Programul include:

  • Concert exploziv cu participarea trupei „Miriam”, „Flashblood” și invitaţii speciali – Şuie Paparude
  •  Marşul absolvenţilor
  • Transmiterea între generaţiile de promoţie a „Cheii Succesului”
  • Flashmob şi Hora absolvenţilor organizat de Dance Studio Premiera
  • Xbox, Mafia, Twister, Oculus Rift, Tenis de masă, Darts
  • Jocuri medievale (tragerea cu arcul, aruncatul toporului)
  • Jocuri de masă (Şah, Krokodil, Alias, Activity, Jenga, Monopoly ş.a.)
  • Zone decorate tematic pentru fotografii (Fotocabina, foto-magnet)
  • Tombolă cu premii de la Parteneri: Orange – 2 tablete, 1 smart phone, 3 cartele internet Acum ; Moldindconbank – 5 carduri bancare a câte 1000lei fiecare + 5 invitaţii la AquaMagic (2 persoa
  • Cel mai mare Free Hugs şi Water Fight!
  • Rugul Prieteniei
  • Discotecă pînă în zori cu Dj Omnik
  • Camping CITY

ziuaabsolventului

 

4. Festivalul Indian din Moldova

Data: 19-21 iunie 2015
Ora: 18.00 – 22.00
Locul: CIE Moldexpo SA (Str. Ghioceilor, 1)
Prețul biletului: pentru o zi – 50 lei
Detalii: Biletele pot fi procurate online, sau apelînd la numerele: 079933813, 079539630.

Oaspeții evenimentului vor gusta delicii asiatice, vor primi lecții de yoga și își vor încerca talentele culinare alături de bucătarii profesioniști, împreună vor pregăti și voi savura capodoperele culinăriei Vedice. Pentru oaspeții festivalului își va deschide ușile un restaurant în tematica respectivă, iar tîrgul de condimente indiene ne va aștepta cu delicatesuri și secrete din culinaria tradițională.

Domnișoarele sînt invitate să probeze robele indiene, să-și decoreze pielea prin picturi, cu ajutorul meșterilor în mehendi, să încerce machiajul indian și să-și capteze ținutele în sesiunile foto. În tîrg, amatoarele de originalități și accesorii vor găsi și atributele ce caracterizează cultura și femeia indiană. Scena, între timp, va întîmpina actori, dansatori și acrobați din India, Africa de Sud, Australia, SUA, Marea Britanie, Germania,  Suedia, Estonia, Rusia, Ucraina, Belarus și Turkmenistan. Festivalul va întruni și cei mai buni interpreți ai mantrelor Vedice și instructori avansați în yoga. 

Conform tradiției, deschiderea festivalului Indian va include un show muzical, iar finalul va fi marcat de dansuri pe motivele muzicii indiene. Se promite un eveniment plin de culori, distracții și acțiune, unde fiecare se va aprofunda într-o lume inedită și se va simți un adevărat oaspete al Indiei.

 

festival indian

 

5. Offline, schimb de cărți

Data: 20 iunie 2015
Ora: 16.30
Locul: Dendrariu
Detalii: Evenimentul, care este deja la a 8-a ediție, are menirea să-i adune pe toți doritorii de a face schimb de cărți, cît și pe cei care doresc să discute anumite opere literare.Trebuie de menționat faptul că pentru fiecare ediție se alege cîte o carte, care trebuie citită, pentru ca apoi să fie analizată de întregul grup de participanți. Pentru data de 20 iunie, romanul care trebuie lecturat este  „Carrie” de Stephen King. Ulterior se va alege alt roman.
Doritorii de a veni la eveniment sunt rugați să nu-și uite păturile şi cărţile.

 

offline schimb de cărți 

 

6. „SUN DĂ-I FEST!”

Data: 21 iunie 2015
Ora: 13.00 – 21.00
Locul: Gradină Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt” (între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și str. 31 August 1989)
Detalii: întrarea este liberă

Te așteaptă o expoziţie impresionantă de tehnologii de energie regenerabilă: turbine eoliene, colectoare solare, panouri fotovoltaice, pompe geotermale şi cazane pe biomasă. Tinerii eco îşi vor prezenta inovaţiile ce ne ajută să producem energie curată şi să reducem consumul de energie.

Iubitorii de raliuri vor face turul Grădinii Publice Ştefan cel Mare cu motociclete ce consumă energie solară.
Programul la fel include și yardsale, și concert live (Iar Heymoonshaker (Marea Britanie), Alex Calancea & Rupt, AmberTraps, FlashBlood, Miriam și alții).

SUN DĂ-I Fest culminează seria de evenimente organizate în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile.

sundaifest