Programul festivalului IA MANIA

Pe 21 iunie, la cea de-a două ediție IA MANIA, pe lângă tradiționalul târg, organizatorii vin cu o serie de inovații, una dintre ele fiind „Podul de Flori” – prima re-Unire a artiștilor contemporani, inspirați de tradiții, de pe ambele maluri ale Prutului.

 

program

Pe lângă informațiile afișate, vă rugăm să țineți cont de faptul că deplasarea spre Holercani a celor fără automobile va fi posibilă de la 8 dimineața, câte 2 unități de transport cu 20 pasageri fiecare, la fiecare jumătate de oră, în măsura în care se vor umple, și până la miezul nopții. Prețul unui bilet va fi de 25 lei.Cele 17 maxi taxi pe care le avem până acum înscrise în orar, vă vor aștepta la stația visavis de circ și vor fi marcate prin autocolante Ia Mania.

Pe râul Nistru, pe parcursul zilei vor circula bărci cu motor, gata să vă facă o plimbare de 30 minute pe râu contra sumei de 25 lei/persoana.Pe o barcă pot urca maxim 6 persoane. Până la Nistru se poate ajunge pe jos sau cu căruța. Călătoriile pe Nistru vor începe de la ora 12.00.

Pe 21 iunie, vizitatorii festivalului vor deveni pentru o zi și protagoniștii unui film documentar. Echipa proiectului 100 de Movile va filma atmosfera de la IaMania, aducându-ne în dar un concert cu doi dintre protagoniștii filmului: Alex Calancea și Alex Arcuș + 1 invitat surpriză din Elveția. Vă recomandăm să nu plecați până nu prindeți spectacolul de încheiere a festivalului, un recital extraordinar al Darei.

Cortul unde se va desfășura ”Podul de Flori” are un spațiu limitat. De aceea, vă recomandăm să prindeți un loc înainte de ora 12.45. În pauzele între discursurile artiștilor participanți se vor desfășura tombole cu premii foarte frumoase, oferite de www.super.md, de Avon, Moldeco și de artizanii noștri. Achiziționănd bilete de tombolă de la echipa noastră mobilă, asigurați-vă să ajungeți în cort pentru a asista la extrageri.

Pentru mai multe detalii accesează link-ul.