Reportaj: Festivalul tinerilor creatori de poezie „Pe o Ramură de Grai”

În incinta Bibliotecii Publice ,, Vasile Alecsandri” din raionul Telenești , în perioada 12-13 august a avut loc Festivalul – concurs al creatorilor de poezie “Pe o Ramură de Grai” cu genericul ” Aici imi este Țara și Neamul meu și Graiul”, care a ajuns la cea de a X-a ediție. Evenimentul se organizează odată la doi ani, din anul 1998 și promovează peste 500 de creatori de poezie care se regăsesc în antologiile Festivalului sau în cărți cu versuri semnate de ei.

Anul curent juriul a fost reprezentat de scriitorii: Iulian Filip și Aurelian Silvestru precum și directorul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova- Vera Osoianu, directorul adjunct al Bibliotecii Naționale pentru Copii- Eugenia Bejan, jurnalista Tamara Pereteatcu, șeful Secției Raionale Cultură, Tineret, Sport- Pavel Casian, specialist Direcția Generală educație Telenești- Natalia Sultan,  secretarul Consiliului Orășenesc Telenești- Nicolaie Năstas și membru de onoare- Veronica Bunu. Conform Planului de acţiuni aprobat de Consiliul de administrare al Asociaţiei de Băştinaşi “Frăţia Teleneştenilor de Pretutindeni”, organizatorii şi-au asumat responsabilitatea de a susţine desfăşurarea Festivalului nominalizat. 

13932743 327720597563234 6537867611786630459 n

Inițiatorii și organizatorii acestui festival sunt ferm convinși că doar prin intermediul evenimentelor culturale se descoperă cei mai talentați oameni și că doar ei vor putea face o schimbare majoră în țara noastră. ,,Faptul că am venit cu o idee văzînd că printre cititorii noștri avem copii talentați și deosebiți, are un impact deosebit. Foarte mulți participanți au ajuns să-și publice poeziile, creațiile în diferite publicații ca mai apoi mulți din ei să-și facă propria cărțulie, cum ar fi : Cristian Andronic, Mihai Doloton, Elena Băluță ș.a. În prezent, mulți cred că tineretul este o categorie fără griji și care nu au nevoie de nimic, dar sunt printre ei și oameni deosebiți pe care trebuie la timp să-i descoperi și să-i promovezi”– a precizat Aurelia Dobjanschi , organizator- administrator al Bibliotecii Publice ” Vasile Alecsandri”.
13906957 327729504229010 5652388202594365135 n
De remarcat e faptul că a doua parte a Festivalului s-a desfășurat la Tabăra de Vară din satul Crăsnășeni, raionul Telenești unde se preconiza stabilirea rezultatelor acestui concurs. În pofida ploii de afară și a timpului răcoros, participanții împreună cu voluntarii s-au delectat cu poezii, creații proprii, cîntece și dansuri populare. 
Pentru cele mai bune poezii prezentate la concurs juriul a acordat următoarele premii:
Marele Premiu-1
Premiul I -3
Premiul II -3
Premiul III -3
Premii speciale-12.
 Din spusele juriului, le-au fost foarte greu să decidă care participant este mai bun, deoarece fiecare are stilul lui, originalitatea prin care frapează dar și esență prin care captează orice cititor.
,, Fantastic, un festival ajuns la ediția a X-a, un concurs de poezie care are toate premisele  să fortifice cu noi componente impresia de fenomen care nu încape în raion. Mai bine zis vin și alte raioane cu ai săi reprezentanți. Participanții sunt foarte talentați. Prin urmare are semn de viață lungă” – a menționat Iulian Filip, scriitor și președintele juriului.
13902595 327729824228978 4885574179984094851 n

De Premiul Mare s-a învrednicit Cătălin Mogîldea, un tînăr talentat care recent a absolvit Liceul Academiei de Științe din Moldova. Participantul este din satul Mîndrești, raionul Telenești, iar la ediția anterioară a festivalului, la fel, a fost deținătorul Premiului Mare. ,, Am doar cuvinte de laudă pentru organizatorii și pentru oamenii de cultură care au grijă ca focul poeziei să renască pe plaiul nostru basarabean. Vreau să le urez sănătate în continuare, pentru că sunt un exemplu atît pentru mine, ca viitor tînăr care dorește să facă schimbare în țara aceasta și pentru tinerii care scriu și sunt susținuți și simt că au un viitor în domeniul culturii. E foarte important, e esențial pentru ca țara să prospere și generația să devină mai bună”– a spus cîștigătorul. 
13932865 327731857562108 577307926486138031 n

Un alt tînăr care scrie versuri, e pasionat de lectură, încît cea mai mare fericire pentru el este o carte nouă în colecție este Cristian Andronic. Fiind laureat al ediției a IX-a a Festivalului ,, Pe o Ramură de Grai”, anul curent a fost premiat cu locul I. ,, Sunt la a II-a ediție deja și pot spune că am progresat. Am ajuns de la mențiune, la premiul I. Mă bucur foarte mult de inițiativa doamnelor. Concursul este ceva genial, deoarece ne susține pe noi, cei care scriem. În general este o idee foarte bună și mi-aș dori să continue”– a zis tînărul poet.13900112 327735460895081 2038661485177717301 n

Anul acesta, Cristian a reușit cu ajutorul poetului Mihai Doloton, să-și editeze propria carte de versuri, intitulată ,, Bolnav de iubire”. O carte în care poezia lui este una confensivă, dezvăluind, direct sau indirect, starea, gîndurile, visele, trăirile reale sau imaginare ale eului liric. ,, Tînărul poet, propune cititorilor cartea de versuri ,, Bolnav de iubire”, care explodează cu sinceritate. Deși este o carte de debut, poetul demonstrează talent, abordînd un stil ce impresionează chiar din primele versuri”– a afirmat poetul Mihai Doloton.
imagetfy

Cel mai mic participant, Alecsandru Plinschi, împreună cu mama sa Lilia Plinschi au umit atît juriul cît și participanții. Activînd în caliate de profesoară la gimnaziul Mihalașa, își iubește copilașii atît de acasă, cît și de la școală. În esență, copiii au fost motivația de a-și încerca puterile la acest concurs al iubitorilor de poezie, ca în final, atît ea cît și fiul ei să se claseze pe locul I.
13938464 603379266502362 5568982008124895601 n

Spre finele evenimentului, Maria Furdui, directorul Bibliotecii Publice ,, Vasile Alecsandri” din Telenești, a salutat ideea scriitorului Aurelian Silvestru de a organiza și desfășura Festivalul ,, Pe o Ramură de Grai” și în alte raioane ale țării. Poetul a susținut că această activitate culturală are sorți de izbîndă și că trebuie extinsă, căci de aici începe schimbarea. ,, Am rămas plăcut impresionat de poezia pusă pe scenă și adusă în fața noastră și anume sinceritate cu care a comunicat lumea cu noi. M-a impresionat bunăvoința organizatorilor și capacitatea de a organiza o asemenea activitate. Totul este foarte desosebit, chiar și faptul că a plouat, tot m-a impresionat. Iar celor care au participat la acest concurs și celor care iubesc să scrie, pot să le spun că scrisul nu este o plăcere, scrisul este o datorie dacă știi să o faci cu demnitate și dacă știi că este necesar. Prin urmare, uitați-vă la pană și la foaia de hîrtie ca la ceva care merită cea mai mare seriozitate din lume”– a precizat scriitorul.
13906887 327730504228910 2748065234972124340 n

Acest Festival are o biografie de 20 de ani. A reușit să se mențină în timp, să obțină amploare grație susținerii Consiliului Raional Telenești, Primăriei Telenești, parteneriatelor eficiente cu: Secția Raională Cultură Tineret și Sport, Direcția Educație Telenești, Casa de Cultură, Casa de Creație a Copiilor, Școala de Arte Plastice Telenești și Școala de Muzică Telenești. În acest an, suma alocată de Consiliul Raional a fost dublată de contribuția Veronicăi Bunu. Fiind fost lucrător la Centrul de Cultură Teleneşti și de 13 ani aflîndu-se la muncă în oraşul Torino, Italia, a contribuit cu suma de 1000 EURO pentru organizarea activității. În pofida anilor de muncă în străinătate, nu a părăsit cultura națională nici pentru o clipă, promovînd-o peste hotare, dar și susținînd-o aici, în Moldova.
13920794 603378119835810 3494134268091106255 n

13902598 603385716501717 3051038823827988405 n

13924958 603385816501707 3934311850739356640 n

13935113 327720524229908 4850924098017252628 n

Evenimentul a cuprins mai multe activități, organizate la Telenești și la tabăra din Crăsnășeni:
• PreLansarea Oficială a Festivalului Național al Cărții și Lecturii
• Recitalul Laureaţilor Festivalului
• Bibliomobilizarea prin lectură (Bibliobusul Bibliotecii Naționale pentru copii ”Ion Creangă”)
Colaj aniversar: Pictorul Mihai Grecu ”revine” printre noi
• Gala Premiilor ”Pe o Ramură de Grai”, ediția a X-a
• Discutăm împreună cărțile din Campania Națională ”Să citim Împreună”. Întîlnire cu autorii cărților: ”Cu gîndul la tine” Aurelian Silvestru; ”Nuca lui Newton” Iulian Filip
• Program de divertisment prezentat de participanţii la festival
• Prezentarea cărţii:Tudor Roșca ”Dor aprins în țara mea” participant la ediţiile anterioare ale Festivalului)
• Impresii şi discuţii, propuneri pentru viitoarea ediţie a Festivalului.