Studenţii de la ASEM beneficiari ai Bursei de Merit 2015

   Marţi, 3 martie 2015, 50 de studenţi de la 10 instituţii de învăţământ superior din ţară au intrat în posesia Bursei de Merit, oferită în cadrul Ceremoniei Festive organizate la Palatul Republicii de către Centrul de Informaţii Universitare. Cea de-a XIX-a ediţie a concursului s-a desfăşurat, tradiţional, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul financiar al partenerilor programului, BC Moldova Agroindbank SA şi Compania Orange Moldova.

   Cei mai buni studenţi şi masteranzi din ţară vor beneficia de 50 de burse în valoare de 12000 lei fiecare. În cadrul acestei ediţii a concursului şi-au depus dosarele 257 de studenţi şi masteranzi de la 16 instituţii universitare din Moldova, iar în rezultatul atât al evaluării dosarelor de aplicare, cât şi a prestaţiei candidaţilor la un test de cultură generală, 35 de studenţi din ultimul an de studiu, ciclul licenţă, de la 9 instituţii universitare şi 15 masteranzi de la 5 instituţii universitare din ţară au devenit finalişti ai programului Burse de Merit 2015. Cei 50 de învingători au fost selectaţi de către o Comisie de Experţi Independenţi, constituită din reprezentanţi ai comunităţii academice.

  Majoritatea câştigătorilor deja au titlul de ”Cel mai bun student al ASEM”, câştigat la concursul local.

Au fost anunţaţi finaliştii Burselor de Merit, 9 studenţi din cei 50 sunt de la ASEM.

LICENŢĂ

1. Moisei Daniela

2. Gonţa Nicoleta

3. Banu Ivan

4. Andrusca Valentina

5. Sterpu Victor

6. Bologan Alina

7. Constantinov Elena

8. Grumeza Mihaela

MASTERAT

1. Castraveț Ana

 Pe parcursul celor nouăsprezece ediţii anuale ale programului, peste 4500 de studenţi au participat la concurs, dintre care 1230 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit, iar Ceremonia Festivă de decernare a burselor a devenit un eveniment remarcabil în viaţa universitară din Moldova.

Autor: Cristina Filat