Studenții de la IP USMF ”N. Testemițanu” îi vor învăța pe liceeni să acorde ajutorul medical de urgență.

Astăzi, 19 septembrie 2017, în incinta IP USMF’’N.Testemițanu’’ a avut loc o masă rotundă. În cadrul acesteia s-a discutat despre proiectul’’The Basis of emergency medicalaid for high school students’’(Bazele ajutorului medical de urgență pentru liceeni).La eveniment au luat parte un grup de studenți din diferiți ani de studii,coordonatorul proiectului Blaja Vasile, directorul CUSIM Romanenco Andrei, dar și președintele ASRM Buruiană Gheorghe.

Acest proiect este implementat în cadrul Programului de Granturi Mici: ’’Cetățenii Acționează’’ derulat de FHI360(Family Health International) și finanțat de USAID.

Obiectivul proiectului este participarea și implicarea activă a studenților IP USMF ”N. Testemițanu” în instruirea elevilor claselor liceale, pentru ca aceștia să obțină abilități practice ce vizează acordarea ajutorului medical de urgență.

Proiectul  și-a luat startul pe 1 septembrie 2017 și se va desfășura peparcursul a 4 luni, respectiv până la 31 decembrie 2017.

În cadrul proiectului vor fi selectați un grup de 40 de voluntari, studenți mediciniști. Participanții își vor dezvolta abilități teoretice și practice cu privire la tehnicile de resuscitare cardiopulmonară. Voluntarii vor fi instruiți de către specialiști de la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală(CUSIM). Ulterior voluntarii vor împărtăși cunoștințele lor teoretice, dar și abilitățile practice elevilor cu vârste cuprinse între 16-18 ani, în cadrul workshop-urilor.

Organizatorii proiectului își propun să instruiască  1500 de liceeni din 30 de licee din capitală, dar și din raioanele Strășeni și Ialoveni. Beneficiarii vor fi familiarizați și inițiați în tehnici de resuscitare cardiorespiratorie, de dezobstrucție a căilor aeriene, reguli de protecție individuală în timpul acordării ajutorului medical de urgență. În cadrul seminarelor practice vor fi utilizate manechine cu dotări performante care vor crește eficiența și nivelul instructajului.

Partenerii proiectului sunt Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală precum Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

Potrivit președintelui ASRM, Buruiană Gheorghe IP USMF ”N. Testemițanu” nu este la prima experiență de acest gen, deaorece în trecut această instituție a mai desfășurat un proiect asemănător, PAS(Politici și Analize  în Sănătate).

Doritorii de a fi voluntari  sunt așteptați să depună dosarul pentru înregistrare. Aceștia vor fi selectați după anumite criterii.  Acestea se vor baza pe disciplină, responsabilitate, dar și rezultatele de la sesiuni. O etapă a selecției va fi  și interviul în cadrul căruia se vor evalua abilitățile comunicaționale ale potențialilor voluntari. Detaliile despre înregistrare, dar și despre proiect le puteți găsi accesând  următorul link, https://www.facebook.com/AsociatiaStudentilorsiRezidentilorinMedicina/ .