Un nou studiu demonstrează că depresia schimbă complet modul de funcţionare al creierului

Savanţii au identificat o legătură între depresie şi structura materiei albe din creier, acele zone responsabile pentru funcţionarea materiei cenuşii şi care asigură procesarea propice a emoţiilor şi a gândurilor.

Studiul poate fi important în sugerarea unor noi căi de a trata depresia, dacă se va înţelege modul în care schimbările în materia albă afectează dispoziţia şi redă anxietate, relatează Science Alert.

Savanţii de la Universitatea din Edinburgh din Regatul Unit au analizat datele a 3.461 de pacienţi adulţi, susţinând că această cantitate de date adaugă greutate rezultatelor, spre deosebire de alte studii similare mai mici, considerate de aceştia inconsistente şi incomplete, conform Descoperă.

O tehnică numită diffusion tensor imaging a fost folosită pentru a „carta” regiunile de materie albă din creier – tehnica are la bază RMN-ul şi dă posibilitatea cercetătorilor de a observa fibrele cerebrale cu cel mai mare detaliu obţinut până acum.

Scanările au scos la iveală că integritatea materiei albe, sau calitatea acesteia, este redusă în persoanele care au relatat simptome ale depresiei, în timp ce la acele persoane fără simptome materia albă era în parametri normali.

Diferenţa poate fi într-adevăr asociată cu tiparele activităţii cerebrale aduse de depresie, dar cercetătorii consideră că este prea devreme să spună exact ce se întâmplă la nivelul materiei albe şi dacă mai există şi alţi factori care o influenţează.

Eventual, studiul poate deschide calea către o înţelegere mai bună a rolului materiei albe şi a metodelor de protejare şi de prevenire a apariţiei depresiei. De asemenea, înţelegerea mecanismului care aduce depresia poate ajuta cele 300 de milioane de persoane din întreaga lume care suferă de depresie prin găsirea unui tratament eficient.