Albert Einstein a privit și a studiat Universul. Unele din tainele acestuia le-a redus la științe umane. A dezvăluit lumii secretul luminii. Dar secretele lui?
Albert Einstein a păstrat, în universul său personal, secrete dureroase. Prima sa soție a fost Mileva Maric, o sârboaică pe care a cunoscut-o la universitate. Despre ea se spune că ar fi contribuit mult la cercetările soțului.
Mult după moartea lui Einstein (1955), în 1985, s-a aflat una din primele drame ale savantului: în tinerețe, el și Mileva au avut o fetiță, pe care au lăsat-o într-un sat, pentru că nu aveau din ce trăi. În scurt timp, Lieserl avea să moară.
„Lieserl era secretul cel mai bine păzit al legendei Einstein, păstrat mai strașnic decât cel al Templierilor. Niciun registru nu-i va consemna vreodată nașterea. (…) Pentru Istorie, descendența familiei Einstein numără doar doi băieți. Lieserl a fost înmormântată într-un loc din Serbia, cunoscut doar de ei doi și pe care îl vor ține ascuns tot restul vieții.”
Cealaltă mare dramă a lui Einstein a fost chiar unul dintre cei doi fii: Eduard. Hans Albert, fiul cel mare, este singurul care a ajuns ceva în viață, inginer și profesor, undeva prin America. Volumul „Cazul Eduard Einstein”, de Laurent Seksik, apărut la Editura Trei, este un roman presărat cu date din biografia neoficială a lui Einstein. Pe copertă are o fotografie în care apar Eduard și tatăl său. Ultima întrevedere.
Eduard Einstein a trăit toată viața în umbra tatălui său. Obsedat de părintele absent. La 19 ani se îmbolnăvește de schizofrenie și rămâne internat până la moarte în clinica Burghölzli, din Zürich. Asistă de la distanță, sfâșiat între dragoste și ură, la gloria părintelui său. Mama îl îngrijește cu devotament. Tatăl îl vizitează o singură dată, iar după ce emigrează în Statele Unite, legătura se rupe definitiv. Povestea acestui al doilea băiat al său și, într-un fel lepădarea de el, o spune chiar Einstein într-o scrisoare. „Princeton, 11 martie 52/ Dragă domnule Seelig,/ Vă mulțumesc fierbinte pentru oferta generoasă de a avea grijă de fiul meu. A fost un copil precoce, sensibil și dotat. Abia pe la 18 sau 19 ani a ajuns schizofrenic. Cazul lui este relativ benign, în așa fel încât cea mai mare parte a timpului și-o poate petrece în afara instituției spitalicești. (…) Există în el puternice inhibiții emoționale a căror natură rămâne de nepătruns, cel puțin profanilor. În familia soției mele mai existau cazuri de schizofrenie, de care nu am știut când m-am căsătorit.”
Îl iubea pe Eduard, dar nu a știut cum să gestioneze această încercare. „Fiul meu este singura problemă care rămâne fără soluție. Pe celelalte nu le-am dezlegat eu, ci mâna morții”, scria Albert Einstein.
Singura poezie a lui Einstein
Un alt secret, mai puțin dureros, este singura poezie scrisă de Einstein, pe care i-o trimisese primei sale soții, mama fiilor săi:
„Dulce iubită,
Cântec de la țară,
Ah, ah, Johonzel!
Chiar că a luat-o razna!
Închipuindu-și că-i Doxerl a lui,
Strânge perna, nebunul.
Dacă iubirea-mi face figuri,
Ia uite-mă ginerel.
Ia te uită cum mai mișcă din umeri
Și „Nu-i grav!“ îmi tot spune.
Părinții mei cred că
Rost n-are…
Dar vorbă nu trebuie să sufli
Altfel cârca ți-o rup.
Ce-mi place lui Doxerl a mea
Să-i ascult cioculețu’
Și-apoi, bucuros, cu al meu,
Tandru să i-l închid.”
