Japonezul Yasutaro Koide – cel mai vîrstnic om din lume

Japonezul Yasutaro Koide, 112 ani, a fost recunoscut cel mai vârstnic om din lume în cartea recordurilor Guinness Book.

Koide a primit această recunoaştere după decesul în iulie al japonezului Sakari Momoi, care îl depăşea ca vîrstă cu aproximativ o lună. Koide, locuitor al oraşului Nagoya (centrul ţării), este născut la 13 martie 1903, acelaşi an în care fraţii Wright realizau primul zbor cu echipaj al unui aeroplan şi în care a debutat cursa de ciclism Turul Franţei.

Cel mai vîrstnic om al planetei a lucrat în tinereţe la un atelier de croitorie pentru bărbaţi din localitatea Tsuruga, (Fukui, centrul ţării), a informat Guinness World Records.

Koide parcurge în prezent călare distanţa între casa lui şi centrul oraşului Nagoya, unde s-a mutat când avea 107 ani pentru a fi mai aproape de fiica sa.

În pofida vîrstei înaintate, acest japonez este capabil să meargă singur — deşi restul timpului îl petrece în scaunul cu rotile —, să-şi folosească propriii dinţi în loc de proteză şi să citească ziarul fără ochelari, a precizat organizaţia într-un comunicat.

Titlul de cea mai vârstnică femeie din lume a fost deţinut tot de o japoneză, Misao Okawa, până la moartea ei în aprilie, cu puţin înainte să împlinească 117 ani. Actualul record este deţinut de americanca Susannah Mushatt Jones, în vîrstă de 116 ani, care locuieşte în Brooklyn, New York.

sursa: jurnal.md