Canicula: provocare pentru locuitorii capitalei

În timpul caniculei fiecare dintre noi dorește să se răcorească. Unora buzunarul le permite să petreacă acest timp pe un picior larg, iar altora le rămâne doar un singur lucru: să îi invidieze pe acei care își permit acest lux.

Conform Biroul Național de Statistică salariul mediu în Republica Moldova este în jur de 4492,6 de lei. Logic că un cetățean simplu nu-și va putea permite cu așa salariu să meargă în fiecare weekend în zonele de agrement, deoarece pe lângă petrecerea timpului liber banii pleacă pe alte chestii mai importante, cum ar fi produsele alimentare sau achitarea serviciilor comunale, prețurile la care cresc pe zi ce trece.

Dacă dorim în zilele de weekend să ne răcorim cât de cât civilizat la o piscină din capitală, atunci va trebui să scoatem 100 de lei din buzunar pentru o zi la piscina de la Megapolis Mall, iar dacă dorim să petrecem timpul într-un loc mai fițos, precum ar fi Premium Park situat în afara orașului, atunci vom fi nevoiți să achităm în jur de 250 de lei pentru o zi. Dacă mergem împreună cu familia atunci  toate aceste sume sunt dublate sau triplate. Nu în ultimul rând, ieșind din casă trebuie să ținem cont că toate aceste sume rotunde le vom achita doar pentru piscină, băuturile răcoritoare și alte capricii nu intră în această sumă.

Persoanele care nu doresc să achite pentru confort pleacă pe malurile lacurilor și râurilor din capitală, deoarece petrecerea timpului liber în weekend pe malul lacului Valea Morilor sau râului Nistru sunt gratuite. Însă, aici apar mai multe riscuri de a înhăța diverse bacterii care pot provoca diverse maladii gastrointestinale. Medicii susțin că statistica celor infectați a crescut semnificativ o dată cu începerea sezonului estival. „Zilnic mă vizitează în jur de 3-4 pacienți infectați în urma vizitării bazinelor sau lacurilor„, susține medicul de familie Svetlana Ursu.

Aceasta însă dacă ești o persoană norocoasă, deoarece în cel mai rău caz toată aventura aceasta poate duce la înec. Conform informației oferite de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență de la începutul sezonului estival s-au înecat 64 de oameni, iar 13 au avut nevoie de ajutor medical. Toate acestea din cauza că în zonele unde îți poți petrece timpul gratuit nu există nici o trupă de salvare în caz de urgență.

În concluzie pot spune că, în Republica Moldova dacă nu ai bani pentru a-ți petrece timpul liber la nivel înalt, atunci poți sta acasă și suporta canicula făcându-ți aer rece cu un evantai modelat din hârtie, iar dacă ai acasă un ventilator ești un adevărat norocos.

Mereu trebuie să căutăm soluții pentru a ne face zilele mai frumoase și fără ieșiri fițoase în timpul caniculei, deoarece cele mai frumoase momente sunt gratis și cum mai spunea Goethe: „Nimic nu este mai de prețuit decât valoarea zilei”, de aceea învățați-vă să vă bucurați chiar și de momentul când țineți în mână evantaiul de hârtie!