(INTERVIU) ”Momentul Grafic” al tinerei artiste

O tânără curajoasă, care îşi poate exprima talentul şi viziunea asupra lucrurilor ce ne înconjoară, prin intermediul creațiilor sale.

Este vorba despre Elena Bocancea, artista începătoare, eleva Colegiului de Arte Plastice ”A. Plămădeală” din Chișinău. La doar 17 ani, a realizat o expoziție personală de schițe ”Moment Grafic” în incinta galeriei de artă ”Mg12”.

collageA

După ce absolvești colegiul de arte, unde ți-ar plăcea să-ți continui studiile?
– La Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice probabil. Mi-ar plăcea să merg la restaurare sau iconografie, așa sunt planurile deocamdată.

Cum ai dat de galeria Mg12?
-Am avut o propunere din partea prietenilor și prin intermediul Mădălinei Botnari, am ajuns aici.

Cîte lucrări ai expuse și ce fel de tehnici ai folosit?
– Aici am 30 de imagini. Deși expoziția se numește de schițe, am aici lucrări realizate prin diferite tehnici, nu numai schițe. Am și grafică mecanică – adică stampe, schițe în linogravură, ac rece, acestea sunt denumiri mai puțin cunoscute, termeni de specialitate. Sunt și cîteva picturi în ulei, expuse aici în galerie.

DSCN7368

DSCN7371

Ai avut propria inițiativă, să studiezi în serios toate aceste tehnici și să creezi în cele din urmă?
-De fapt, cînd eram mică, părinții au insistat să am o activitate extrașcolară iar eu am ales să merg la pictură, am frecventat cercul, am ajuns într-o clasă cu profil artistic, am făcut și ceramică, am frecventat școală de pictură. Foarte mult am fost atrasă de această activitate.

Am observat că majoritatea lucrărilor tale, sunt schițe ale orașului dar mai sunt și cîteva lucrări cu tematică marină. Ai o preferință la acest capitol?
-Îmi place foarte mult arhitectura și aici în Chișinău caut lucruri și locuri interesante, deși nu sunt atît de multe. În general îmi place mult să schițez arhitectura. Ce ține de celelalte, sunt niște ilustrări ale operei ”Bătrînul și marea”.

11756670 1199028746789369 699950509 n

DSCN7367

Cînd vrei să desenezi ceva din stradă, arhitectură sau natură-faci lucrarea sau schița pe loc?
-Depinde. Se întîmplă să le fac și pe loc dar uneori fac cîteva fotografii și apoi finisez lucrarea acasă.

Ai o sursă de inspirație anumită, cînd vine vorba să începi o lucrare nouă?
-Sunt persoane care se specifică prin reprezentarea sentimentelor, simțurilor, eu însă la rîndul meu sunt mai mult captivată de ceva fix. De fapt ce ține de ceva concret, cînd am în casă flori, mereu le desenez. Îmi place mult să le reproduc.

DSCN7374

Cum și ce te inspiră și te motivează să creezi mai departe?
-Lucrurile frumoase pe care le văd. Recent am fost în Iași, unde am văzut foarte multe clădiri și locuri pitorești. Chiar mă gîndeam că ar fi bine să plec pentru o săptămână să lucrez și acolo, să fac niște schițe.

Cu ce te-ai ocupat vara aceasta, pe lîngă schițat? Ai plecat undeva la odihnă?
-Nu, am fost în Chișinău. Am citit.

Și care e cartea ta preferată?
-Nu vă pot spune cu siguranță care e cartea preferată, dar vă pot spune ce carte bună am citit în vacanța aceasta. Am citit ”Agonie și extaz” despre viața lui Michelangelo. E foarte interesantă, informativă, mai ales pentru oamenii interesați de domeniul culturii, artei.

DSCN7423

 DSCN7381

Aveți șansa să vedeți creațiile Elenei cu propriii ochi, pînă pe 26 iulie, la galeria de artă Mg12 (Muzeul Zemstvei, str. Sciusev 98).

Foto: Mădălina Botnari
Mai multe fotografii ale lucrărilor le găsiți aici.