Scrisoare DESCHISĂ către Chirtoacă: Vrem un Chișinău FĂRĂ microbuze

O scrisoare deschisă a fost adresată astăzi edilului capitalei, Dorin Chirtoacă, dar și în adresa șefilor Inspectoratului fiscal de stat și Inspectoratului Național de Patrulare. Prin aceasta, Asociația ”Hyde Park” solicită demnitarilor abilitați, implicarea activă pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă transportul municipal de microbuze, comunică Politik.md.

  Printre problemele identificate se numără: oprirea microbuzelor de rută în locuri neautorizate, deplasarea cu viteză excesivă, discuțiile la telefon și fumatul la volan, evaziunea fiscală – aparent tutelată de organele fiscale dar și calitatea îndoielnică a reviziei tehnice.   „Este ilegal să prestezi un serviciu contra plată fără să eliberezi un bon fiscal – aspect pe care șoferii îl ignoră cu desăvârșire, iar lipsa amenzilor aplicate de organele de control fiscal, încurajează frauda continuă. Constatăm că acastă lacună, dar și altele, enumerate în petiție, au un impact negativ asupra siguranței cetățenilor angajați în trafic, asupra veniturilor în bugetul municipal și – nu mai puțin important – asupra imaginii municipiului Chișinău”, a declarant președinta Hyde Park, Anastasia Cucuruz.   Activiștii solicită Primăriei municipiului Chișinău eliminarea rutelor de microbuz din zona centrală a capitalei, adoptarea Strategiei pentru reformare a transportului public municipal, dar și introducerea  tichetării automatizate. În ceea ce privește adresarea către Inspectoratului Fiscal de Stat și Inspectoratul de Patrulare, aceasta vizează pedepsirea exemplară a șoferilor ce admit evaziunea fiscală și încălcarea regulilor de circulație.   Menționăm că într-un interviu acordat pentru Jurnal de Chișinău, încă în 2012, Dorin Chirtoacă asigura că rezolvarea problemei transportului public în Chişinău este revenirea la troleibuze şi autobuze, iar microbuzele vor rămâne pe rutele periferice. Potrivit aceleiași surse, edilul afirma că asistăm cu toții la o serie de încălcări grave ale legislaţiei, ale regulamentului circulaţiei rutiere, pe care le vedem în fiecare zi. În același interviu se mai menționa că ”dacă am activa în condiţiile în care am activat în acele câteva zile (cât a durat greva șoferilor de microbuze), am reuşi să procurăm câte un troleibuz pe săptămână”.