„Tineri și talentați”: pictorița Anastasia Walfs în studioul radio Studentus

Astăzi, 8 august, o avem în studio pe Anastasia Walfs, o tânără talentată, originară din raionul Florești. Dedicată picturii, și-a lansat propria afacere de la un simplu hobby, iar acum continuă cu drag să picteze pungi ecologice, optând pentru o comuniune strânsă dintre om și natură. 

A absolvit Facultatea de Business și Administrarea Afacerilor, iar în urma unui concurs din cadrul facultății, și-a descoperit pasiunea latentă. Asta pentru că, după cum ne-a mărturisit însăși Anastasia, de mic copil îl urmărea pe bunic cum picta icoane.

Pungile sunt o alternativă bună sacoșelor de polietilenă. Sunt pur ecologice, reciclabile și mult mai rezistente. Mai ales că sunt pictate de Anastasia, ea fiind inspirată de creațiile pictorului ei preferat Vincent van Gogh (1853-1890), de natură și de tot ce o înconjoară.

În creațiile sale, tânăra folosește doar produse naturale. Vopselele sunt texturi de acril, iar punga este confecționată din bumbac și este foarte trainică. Culorile nu se deteriorează la spălare, iar combinația tuturor acestor elemente o motivează să contribuie la păstrarea mediului înconjurător. Găsești aici pungile pictate de Anastasia.

Ca să afli mai multe detalii despre creațiile Anastasiei, ascultă astăzi, 8 august, emisiunea „Tineri și talentați” la ora 19.10, pe frecvența 99.0 FM sau online, pe radio.studentus.md.