Strângerile de mână şi secretul din spatele lor

De multe ori ni se prezintă în filme imaginea a doi bărbaţi, care îşi întind mâinile pentru o simplă strângere de mână, însă evenimentul devine un duel de determinare a alfa-masculului. Deşi, pentru băieţi acest tip de întâmplări nu reprezintă nici un mister, iată că fetele privesc nedumerite astfel de întreceri.

Astfel, vom explica aceste întâmplări din punct de vedere ştiinţific.

Deci, s-a constatat că există trei tipuri de strângeri de mână, care transmit diferite mesaje.

Primul tip înfăţişează dominarea şi se înfăptuieşte prin întinderea mâinii cu palma în jos. Palma e întoarsă doar parţial în jos, însă destul pentru ca cealaltă persoană să adopte poziţia inferioară.

Al doilea tip este întinderea mâinii cu palma în sus şi este opusul strângerii de mână dominatoare. Deşi, transmite mesajul nonverbal de supunere, există excepţii şi anume în cazul persoanelor ce suferă de artrită a mâinilor sau activeză ca chirurgi, pianişti, artişti plastici şi alte profesii ce implică protejarea mâinilor.

Al treilea tip este cel de egalitate, când mâinile sunt strânse ca într-o menghină, cu palmele verticale, şi sugerează respect şi consens.

O simplă strângere de mână, însă, poate spune multe despre personalitate, nu-i aşa?

Galina Zubenschi, USM