Experiența Erasmus cu Cristina Sorocovici

Erasmus Mundus, proiectul de mobilitate academică destinat învățămîntului superior, lasă urme și în Moldova. Tinerii care au beneficiat de program își amintesc cu plăcere de experiența de neuitat.

 Este și cazul Cristinei Sorocovici, tînăra care, prin Erasmus, a studiat timp de un an Finanțele Întreprinderii la Facultatea de Economie a Universității din Algarve, Portugalia. După finalizarea programului, Cristina ne-a împărtășit din experiența ei.

„Programul Erasmus a fost o nouă oportunitate de dezvoltare personală, iar oportunitățile sunt create pentru ca noi să putem beneficia de ele – ceea ce am și făcut”, mărturisește tînăra.

De ce ai ales Erasmus?

„Am ales să aplic la programul Erasmus Mundus, pentru că întotdeauna mi-am dorit o experiență internațională de acest fel, mi-a fost interesant cum este să fii student peste hotare și cum m-aș descurca eu”.

Care sunt avantajele acestui program?

„Deși programul meu Erasmus Mundus s-a terminat deja, eu îmi amintesc cu mare drag de acea experiență frumoasă, care mi-a dăruit un buchet de avantaje precum: socializare continuă cu membrii nenumărați ai comunității Erasmus, posibilitatea de a cunoaște un nou sistem de învățământ, de a obține noi cunoștințe și de a le pune în practică pe cele existente, prieteni noi și călătorii interesante”.

Cu ce te impresionează Portugalia?

“Eu am studiat timp de un an Finanțele Întreprinderii la Facultatea de Economie a Universității din Algarve. Portugalia a fost o țară mister pentru mine înainte de a ajunge acolo și pe măsură ce am cunoscut-o mai mult, ea devinea tot mai misterioasă. Așa deci, a fost o continuă provocare. Acest tărâm m-a întâlnit și m-a primit foarte prietenos atunci când eu eram rătăcită în așteptarea a ce urma să aducă acel nou început. Oameni buni și blânzi, priveliști nemaipomenite, mâncare delicioasă și timp fantastic, toate astea m-au impresionat și m-au făcut să mă simt confortabil.

Cum te-ai integrat în comunitatea de acolo?

„Integrarea în comunitatea portugheză a fost destul de ușoară și interesantă. Am avut ocazia să cunosc obiceiuri noi, reguli și legi noi, bucate tradiționale și să învăț o nouă limbă – portugheza. Toate acestea au contribuit, bineînțeles, la creșterea și formarea mea personală și profesională într-un sens pozitiv”.

Ce sfaturi poţi oferi studenţilor care doresc să aplice pentru o bursă Erasmus?

„Recomand tuturor studenților, dornici de a ieși din limitele obișnuitului, să aplice la proiectul Erasmus și să trăiască propria experiență unică în felul său. Procesul este pe alocuri destul de anevoios, dar se merită toată perseverența depusă. Și odată ce respecți toate regulile ”jocului”, într-un final ești răsplătit cu emoții frumoase și de neuitat.”

Studentus.md îi multumește Cristinei pentru receptivitate și pozele din arhiva personală.

Doina Săculțan, USM