Cum își cheltuiesc studenții banii primiți din bursă!

Tu cum îți cheltui bursa, acea indemnizație lunară, acordată studenților ciclului I şi II, care își realizează studiile prin învățământ la zi, în scopul stimulării activității şi sprijinului social?

Cuantumul bursei de studii repartizat pe categorii este de 720 de lei (categoria I), 650 de lei (categoria II) și 560 de lei (categoria III), iar a celei sociale constant e de 320 de lei, indiferent de gravitatea cazului. Iată cum își cheltuie bursa studenții chestionați de #diez:

Nastea Antoceanu, USM: „Bursa mea este în valoare de 720 de lei și îmi ajunge pentru un abonament la sport și pentru câteva ieșiri în oraș, ce-i drept, cam puține.”

Alina Gârneț, USM: „Banii finanțați de stat îi cheltui calculat. Îi pun deoparte pentru eventuale călătorii ce ar contribui la dezvoltarea personală. Totodată lucrez. Deci, salariul plus bursa, constituie principala mea sursă de existență.”

Natalia Bescorovalnâi, USM: „Bursa mea e destinată unui shopping modest. De obicei îmi procur material pentru a-mi coase propriile haine. Așa că, atunci când am vreo idee extravagantă, bursa este o sursă sigură, dar foarte modestă.”

Ana Ungurean, USM: „Datorită bursei am cumpărat lucruri pe care nu mi le-aș fi permis să le procur din banii părinților mei. Mi-am luat o placă bună, apoi o cămașă iubitului meu. Preconizez din următoarele să-mi iau fleacuri, precum bijuterii.”

Victoria Nonii, USM: „ Afirm cu multă ruşine că sunt foarte risipitoare. Bursa o cheltui foarte şi foarte repede, pe chestii nesemnificative, dar, mă schimb, nu o să mai fac aşa!”

Maxim Miftacov, USM: „Sunt recunoscător statului pentru bursa primită, pe care o cheltui pe cărțile necesare studierii diverselor materii la facultate, dar și pe medicamentele de care am nevoie.”

Olea Herța, UPS „Ion Creangă”: „O bună parte din bursă se risipește pe rechizite, pentru că cheltuielile la arte sunt cam mari. Banii care rămân sunt folosiți atunci, când ies cu prietenii în oraș.”

Sergiu Grama, UTM: „Încă nu am cheltuit nimic. Păstrez banii pe card și îl port mereu cu mine, în caz de necesitate stringentă. Să zicem că îi păstrez pentru zilele negre.”

Augustina Bădică, USM: „De obicei, bursa o cheltui pe necesitățile personale. Deși nu este o sumă foarte mare, reușesc să-mi acopăr unele cheltuieli. Chiar dacă nu mă încadrez în această sumă lunar, mă strădui să-mi iau ceva pentru mine, cum ar fi o carte pe care am zărit-o de mai mult timp pe rafturile librăriilor.”

Noi vă dorim succese tuturor și să aveți burse!