A fost lansat cel mai mare complex sportiv din Moldova destinat tinerilor

In oraşul Căuşeni a fost inaugurat cel mai mare complex sportiv din ţară destinat tinerilor.

„Suntem martori ai unui eveniment cu adevărat istoric pentru sportul din Republica Moldova. După trei ani de lucrări, este inaugurat un complex grandios care va sta la dispoziţia locuitorilor oraşului Căuşeni, dar şi a localităţilor învecinate. Sunt ferm convins că în incinta Centrului va fi educată o nouă generaţie a sportivilor de performanţă, care va aduce noi victorii pentru Moldova” a declaratOctavian Bodișteanu, ministrul Tineretului şi Sportului.

Centrul dispune de 5 săli pentru luptele greco-romane, artele marţiale, gimnastică şi tenis. Sala principală cu 300 locuri este destinată jocurilor de echipă, inclusiv futsal. Pe lîngă aceasta, complexul are sală de forţă, piscină, saună şi sală fitness.

Centrul pentru Tineret şi Sport din Căuşeni va găzdui competiţii raionale, regionale şi republicane. De asemenea îşi propune să educe sportivi de performanţă pentru loturile naţionale. Lucrările de construcţie ale edificiului au durat trei ani, fiind începute în primăvara anului 2011. Centrul pentru Tineret şi Sport dispune de 5 sali sportive dotate cu tot echipamentul necesar şi are o suprafaţă totală de 4500 m.p. în trei nivele. Potențialii beneficiari ai proiectului sunt circa 50 mii locuitori ai oraşului Căuşeni şi localităţilor învecinate din raioanele Căuşeni, Ştefan Vodă şi Cimişlia. Costurile edificării Centrului au fost de circa 42 milioane lei, acestea fiind alocate din banii Fondului Național de Dezvoltare Regională (31 mln. lei) și din bugetul Consiliului Raional Căușeni (11 mln. lei).