Primul Oficiu Regional de Dezvoltare al FMF

În oraşul Bălţi a avut loc inaugurarea Oficiului Regional de Dezvoltare al FMF, regiunea Nord, primul din cele patru care urmează să fie create în ţara noastră, conform Strategiei de dezvoltare a fotbalului în Moldova pentru anii 2014-2020.

Aceste birouri au ca obiectiv dezvoltarea tehnică în regiuni a fotbalului pentru copii şi juniori, feminin, pregătirea antrenorilor, precum şi organizarea evenimentelor destinate să îmbunătăţească nivelul profesional al conducătorilor şi personalului administrativ al cluburilor. O altă direcţie importantă este asigurarea funcţionării şcolilor regionale de formare a tinerilor arbitri în regiunile ţării.
La ceremonia oficială prilejuită acestui eveniment au participat Ruslan Berzoi, Vicepreşedinte FMF, Oleg Molceanov, Inspector Federal FMF, Renato Usatîi, Primarul oraşului Bălţi, Iurii Dmitracov, Şeful Secţiei Tineret şi Sport a Primăriei or. Bălţi, Nicolae Bunea, Manager al Oficiului Regional de Dezvoltare al FMF, preşedinţii Asociaţiilor din Raionale de Fotbal din nordul Moldovei, alţi oaspeţi şi oficiali.